O femeie a fost găsită carbonizată în propria casă. Un incendiu i-a cuprins locuința

Mihaela Horchidan |
Data publicării:
sursă Mediafax
sursă Mediafax

O femeie în vârstă de 80 de ani a fost găsită decedată în casa cuprinsă de flăcări, în Cluj-Napoca.

Femeia în vârstă de 80 de ani a fost găsită decedată în casa cuprinsă de flăcări, în noaptea de miercuri spre joi, în Cluj-Napoca, scrie Mediafax. Astfel, pompierii au fost chemați să stingă un incendiu într-o locuință situată pe strada Sindicatelor din Cluj-Napoca.

Ajunși la fața locului, ei au găsit locuința închisă și cu degajări de fum din interior, așa că au forțat accesul pe ușa și pe geamul casei, în care se manifesta incendiul și era inundată cu fum.

În casă, pompierii au găsit o femeie, în vârstă de 80 de ani, decedată. Focul a fost stins între timp, fiind cuprinse de flăcări câteva materiale și obiecte de mobilier dintr-o cameră în care se afla o sobă de teracotă, scrie Mediafax.

 

Un român a ajuns la spital după ce a reuşit să iasă singur din casa cuprinsă de incendiu. ,,S-a trezit înconjurat de flăcări"

 

Un bărbat în vârstă de 63 de ani a fost transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă "Mavromati" Botoşani, după ce a suferit arsuri şi a inhalat fum în urma unui incendiu care i-a cuprins locuinţa.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU), Dorina Lupu. bărbatul din localitatea Chiţoveni - oraşul Flămânzi a fost surprins de incendiu în timp ce dormea, scrie Agerpres. Bărbatul a reuşit să iasă singur din casa cuprinsă de flăcări.

"Când s-a produs evenimentul, proprietarul, în vârstă de 63 ani, dormea. S-a trezit înconjurat de flăcări. A reuşit să iasă din locuinţă şi a cerut ajutor de la un vecin. Acesta a suferit arsuri la nivelul capului, mâinilor şi a inhalat fum, fiind transportat la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate de un echipaj al Serviciului Judeţean de Ambulanţă.

Pompierii din cadrul Punctului de Lucru Flămânzi şi Detaşamentului de Pompieri Botoşani au ajuns la faţa locului cu două autospeciale de stingere cu apă şi spumă şi au constatat că ardeau bunurile din interiorul casei, dar şi acoperişul. În camera unde s-a produs incendiul, tavanul era prăbuşit", a afirmat purtătoul de cuvânt.

Oficialul ISU a precizat că incendiul a fost provocat de o lumânare lăsată nesupravegheată, scrie Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel