Interlopi români, îmbogățiți în Germania din banii a zeci de copii: Le opreau cardurile de alocație și îi trimiteau înapoi în România

Bogdan Bolojan |
Data actualizării: | Data publicării:

Polițiștii din Vaslui, Bacău, Galați, Iași, Neamț, Vrancea și Ialomița au organizat o operațiune comună cu autoritățile germane pentru destructurarea unui grup organizat transfrontalier specializat în comiterea de înșelăciuni și evaziune fiscală, în domeniul asigurărilor sociale din Germania.

Operațiunea a fost organizată cu sprijinul Eurojust și cu implicarea Europol, în baza unor ordine europene de anchetă emise de Parchetul Bochum – Germania, înregistrate la nivelul D.I.I.C.O.T. – Structura Centrală, cu obiect privind cercetarea mai multor cetățeni români domiciliați în județele Vaslui, Bacău, Galați, Iași, Neamț, Vrancea și Ialomița.

În fapt, autoritățile judiciare germane efectuează cercetări cu privire la faptul că, în perioada anilor 2014 – 2017, cetățenii români bănuiți ar fi încasat pe nedrept alocații pentru copii, precum și indemnizații parțiale pentru creșterea copiilor.

Familii din Vaslui, duse în Germania doar pentru a le face carduri pentru încasarea alocațiilor

 

Pentru aceasta, bănuiții ar fi adus în Germania membri ai mai multor familii, în special din județul Vaslui, în vederea obținerii de venituri ilicite, fie înșelându-i prin promisiunea unor locuri de muncă, fie prin constrângerea legată de plata datoriilor pentru împrumuturi.

Persoanele bănuite ar fi închiriat apartamente pentru aceste familii, ar fi deschis conturi bancare și ar fi solicitat alocații pentru copii, la finalizarea acestei proceduri cardurile rămânând bănuiților, după care membrii familiilor respective ar fi fost transportați înapoi în România sau în Franța.

Astfel, pentru asigurarea probatoriului în acest caz, au fost efectuate 29 de percheziții domiciliare pe teritoriul Germaniei și 15 percheziții domiciliare pe teritoriul României (în județul Vaslui).

Totodată, au fost conduse la sediul Poliției 45 de persoane, pentru audieri, în calitate de persoane bănuite (30 în județul Vaslui, 8 în județul Bacău, 4 în județul Galați și câte 1 în județele Vrancea, Iași și Neamț), activitățile urmând a fi continuate și în perioada următoare.

De asemenea, în județul Vaslui a fost pus în executare și un mandat european de arestare emis de autoritățile judiciare germane pe numele unuia dintre bănuiți, acesta fiind prezentat, după audiere, la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași.

Procurorii din Germania s-au deplasat la Vaslui

 

În urma activităților desfășurate, au fost ridicate mai multe înscrisuri care ar avea legătură cu obiectul dosarului penal instrumentat de autoritățile germane, fapt pentru care acestea vor fi puse la dispoziția acestora din urmă.

În județul Vaslui, au fost prezenți și au participat la activități și 3 procurori de caz, 2 procurori din Germania, însoțiți de ofițerul de legătură al BKA la București și procurorul român din cadrul D.I.I.C.O.T. – Structura Centrală, aceștia asigurând și coordonarea din punct de vedere al cooperării judiciare internaționale în materie penală.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel