Ciolacu, întâlnire cu Olaf Scholz: "I-am mulţumit pentru sprijinul acordat în accederea României la spațiul Schengen"

Nicoleta Nicolau |
Data publicării:

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, prezent în aceste zile la Berlin, la Congresul Socialiştilor Europeni, i-a mulţumit cancelarului Olaf Scholz pentru mesajul de sprijin privind intrarea României în Schengen.

 ''I-am mulţumit cancelarului Germaniei, domnul Olaf Scholz, pentru întregul sprijin acordat în accederea României la spaţiul Schengen, mesajul recent de sprijin, transmis de la Praga, fiind practic o încununare a celor 30 de ani de cooperare şi parteneriat în Europa cu Germania'', a scris Ciolacu sâmbătă pe Facebook.

Totodată, liderul PSD i-a prezentat dorinţa social-democraţilor de a consolida prezenţa investitorilor germani pe pieţele româneşti, mai ales în sectoare strategice, inclusiv prin relocarea în România a activităţilor companiilor germane care planifică să îşi reevalueze activităţile de producţie din Rusia şi Belarus.

''Am prezentat dorinţa PSD de a consolida prezenţa investitorilor germani pe pieţele româneşti, mai ales în sectoare strategice, inclusiv prin relocarea în România a activităţilor companiilor germane care planifică să îşi reevalueze activităţile de producţie din Rusia şi Belarus, manifestându-ne în acelaşi timp dorinţa de a contribui la dezvoltarea proiectului privind reconstrucţia regiunii. Nu în ultimul rând, am salutat agenda socială ambiţioasă a SPD, un model pentru PSD, şi am susţinut necesitatea intensificării colaborării cu Germania pentru a face faţă crizelor actuale, inclusiv pe zona de energie'', a arătat Ciolacu.

Marcel Ciolacu participă, în perioada 13 - 15 octombrie, la Berlin, la Congresul Socialiştilor Europeni, informează Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel