Cine dracu este Giuliani?

Flaviu Predescu / 29 aug 2018, 14:05 Salveaza PDF Comentarii

E al treilea an consecutiv când, cu ocazia Reuniunii Anuale a Diplomaților, lui George Maior, pe care cu drag îl numesc prietenul meu și omul de la care am învățat foarte multe lucruri bune (și care m-a descoperit ca poet!), i se pregătește o lucrătură care să-i taie elanul.

Suntem o țară (la modul figurat) cu mult prea mulți urzitori impregnați de lașitate și mai ales de „prieteni cu funcțiile". Când cineva e sus, indiferent unde, mulți se grăbesc să îl pupe în fund. Când cineva nu mai este „sus", hopa ne dăm ghionturi să-i trăsnim un șut în coaste. A se citi și a se reciti Dumitru Drăghicescu – cartea Din psihologia poporului român.

De unde această pornire devoratoare? Din neam în neam, decompensarea cocoșării seculare devine adesea o formă de o agresivitate izbitoare și la o sută de ani trăsnim și câte o revoluție, dacă are cine să ne-o pornească.

Dacă Maior ar fi fost blamat concret pentru ceva prevăzut de lege, ai fi spus că această bătaie cu pietre se justifică într-un fel. Chiar și așa, nici un atac nu îl scoate (pe cel puternic de la natură) mai slab, ci mult mai întărit. Așa că să nu se bucure niciunul dintre cei care astăzi molfăie sarmaua cleioasă și plină de fire de păr a așa-zisei puteri. Puterea omenească și cea politică sunt trecătoare. În această categorie, pe lângă alții, intră desigur și pufosul penal, fost sereist (cubul negru) cuvânt care în privința mult prea multora (de la an la an) rimează cu oportunist. Și dacă m-aș apuca să dau nume și exemple aș rămâne fără cerneală.

E ușor să arunci cu noroi în cineva care prin natura funcției pe care o ocupă n-are voie să reacționeze. Mai mult, demersul privat al atacului la care a fost supus Maior, în care o persoană fără vreo funcție executivă în statul american (R. Giuliani – the godfather-ul care în prezent face obiectul unei anchete federale) se antepronunță cu privire la o chestiune care la noi nici măcar n-a fost elucidată, cam pute. Pute așa cum miroase urât și alipirea meseriei de „avocat", celui mai la modă nume, când vorbești despre putere în lume – adică Trump.

Cumva, lucrătura e foarte bine ticluită – „cine a zis? R: Un avocat! Al cui avocat? Al lui Trump. Deci ăla e capabil să-l influențeze și pe Trump".

Și ce să vezi, Ministerul Afacerilor Externe se disociază cu viteza luminii de opinia lui Maior, care a spus că babalâcul newyorkez (sintagma îmi aparține) ar fi „spumos" și „nu știu dacă mai e avocat". Cred că e caz unic în istoria diplomației române când pentru că s-a apărat de un privat, statul (format din cine?) se disociază de un diplomat român. Mai mare rușinea la ce nivel jos, de „țigăneală" în an centenar a ajuns discursul public în România și cum se folosește acum numele lui Trump pe post de ciocan, tocmai de către cei care nu dădeau nici doi bani pe șansele lui de a ajunge președinte al SUA, în urmă cu doi ani.

Adicătelea, pentru a zgâlțâii un pic (sau mai mult) din ceea ce reprezintă George Maior în SUA, a fost nevoie de a utiliza numele lui Trump – „A zis avocatul lui Trump că n-a fost bine cu protocoalele...". Schepsisul era ca Maior să zică ceva (orice!) despre „moș tăgârță" ăsta de Giuliani, ca pe masa lui Trump, pe un rânduleț acolo să scrie „the ambassador of Romania to the United States criticized Mr Giuliani" Și atunci Trump să facă ceva... să zică ceva.

Deci discreditarea și manipularea, plus lucrăturile se practică la greu, cu metode care mai de care. Păcat că George Maior a acceptat să fie director SRI în 2006, sub regimul Băsescu (Băsescu a fost cel mai perfid personaj politic din istoria României), care își făcuse deja echipa la SRI înainte de-al numi, fără ca Maior să știe.

Știu că e târziu (au trecut 12 ani!), dar George Maior putea să stea discret și mai înspre linia a doua și azi probabil era șeful statului sau prim-ministru. Așa, chiar dacă știu că fac o „counterfactual thinking" n-am cum să nu regret că a fost nevoit să facă față unei funcții care atrage nesfârșite energii negative, tensiuni care se sparg în capul celui care o deține. Dar să vină primul om care ar fi refuzat o ditamai funcția în stat și să spună cu mâna pe Biblie că el ar fi refuzat-o. Astea-s nemulțumirile mele personale.

În concluzie, disperat și îndelung (probabil și consistent remunerat sau influențat) demers pentru a lovi un om de valoare, dar cât de bine urzit, temeinică lucrătură securistă încât oricum ai da-o să nu ieși bine. Mi s-au întâmplat și mie (când mă perindam pe lângă putere), dar la o scară mai mică. Erau lucrături menite să-mi strice prietenia cu el și cu alții, să ne facă să ne certăm. Iar acum aceste lucrături sunt menite să-l scoată pe el în SUA drept o oaie neagră. Problema este că n-ai cum să-i arăți lui Trump un tigru intelectual și să-i zici că e oaie neagră. Oricât de mult te-ai strădui. Măcar în caz de ceva Maior are ce face, dar ăștia ce știu să facă în afară de învârteli politico-securistice?

(De la crearea acestui articol guvernul SUA s-a disociat de opinia lui Rudolph Giuliani, pe care îl menționează ca "persoană fizică" fără nicio funcție oficială în SUA.

Atașată este scrisoarea unuia dintre cei mai importanți oficiali americani - secretarul de stat Mike Pompeo - mâna dreaptă a lui Trump)

Get it on App Store Get it on Google Play

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

  TOP STIRI CELE MAI

Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

diaspora.n-nxt.25