CCR, decizie privind tăierea pensiilor magistraților

Echipa Stiri Diaspora |
Data actualizării: | Data publicării:
Foto CCR
Foto CCR

CCR a amânat până pe 28 decembrie decizia privind tăierea pensiilor magistraților. 

Curtea Constituţională a Românei a amânat, miercuri, pentru 28 decembrie, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) în legătură cu noul proiect al Guvernului Bolojan privind reforma pensiilor magistraţilor, au precizat oficiali ai CCR.

Judecătorii de la Instanţa supremă au decis vinerea trecută, cu unanimitate de voturi, să sesizeze Curtea Constituţională în legătură cu noul proiect privind reforma pensiilor magistraţilor.

Magistraţii au fost convocaţi de preşedintele Instanţei supreme, Lia Savonea, pentru a-şi exprima poziţia, în cadrul Secţiilor Unite, în legătură cu noul proiect al pensiilor speciale de care beneficiază judecătorii şi procurorii. Toţi cei 102 judecători prezenţi la şedinţă au votat pentru sesizarea CCR.

Instanţa supremă a remis un comunicat de presă în care enumeră motivele pentru care consideră această lege ca fiind neconstituţională: discriminează magistraţii faţă de alte categorii de beneficiari de pensii de serviciu; încalcă brutal independenţa justiţiei; elimină de facto pensia de serviciu pentru magistraţi; încalcă standardele internaţionale statuate prin jurisprudenţa CJUE şi CEDO; încalcă caracterul obligatoriu al deciziilor Curţii Constituţionale; utilizează termeni ambigui şi neclari şi prezintă lacune normative care fac legea incompatibilă cu standardul de claritate şi previzibilitate într-un stat de drept.

"Anulează de facto pensiile de serviciu, creând pentru magistraţii care nu îndeplinesc condiţiile de pensionare la data intrării în vigoare a legii reducerea până la anulare a caracterului pensiei de serviciu, iar pentru generaţiile viitoare va deveni chiar inferioară celei din sistemul public de pensii. Legea încalcă independenţa justiţiei raportat la standardele statutului stabilite prin Deciziile CJUE, CEDO şi ale CCR. Toate aceste instanţe au pronunţat decizii exprese şi explicite care fac ca soluţia legislativă să fie incompatibilă cu garantarea independenţei justiţiei. Legea încalcă decizii anterioare ale CCR care au sancţionat expres soluţii normative identice cu cele cuprinse în proiectul actual şi prin aceasta încalcă principiul supremaţiei Constituţiei şi caracterului obligatoriu al deciziilor CCR", consideră Instanţa supremă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

pixel