Caz șocant, într-o localitate din Neamț. Româncă, de 51 de ani, găsită moartă în propria locuință

Nicoleta Baciu |
Data publicării:

O femeie, în vârstă de 51 de ani, din localitatea Gârcina, județul Neamț, a fost ucisă cu sălbăticie seara trecută. Potrivit unor surse neoficiale, principalul suspect este tocmai soțul femeii.

„La data de 18 februarie, în jurul orei 20.30, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Gârcina au fost sesizați cu privire la faptul că, într-un imobil din aceeași localitate, se află o persoană decedată. Echipajul de poliție s-a deplasat la fața locului, fiind identificat corpul unei femei de 51 de ani”, au transmis reprezentanții IPJ Neamț. 

În urma examinării preliminare a suprafeței exterioare a corpului, au fost identificate mai multe leziuni. O echipă operativă formată din polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale și criminaliști au efectuat cercetarea la fața locului, în vederea stabilirii circumstanțelor în care s-a produs evenimentul în cauză, relatează stireadeiasi.ro.

Ancheta se desfășoară sub coordonarea procurorului criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamț. Trupul neînsuflețit al femeii a fost transportat la Spitalul Județean de Urgență Piatra Neamț în vederea efectuării necropsiei.

O altă femeie, de 44 de ani, a murit, iar mama și sora ei sunt grav rănite, după ce au fost înjunghiate într-un atac violent, petrecut la Dorohoi, în județul Botoșani.

 

Româncă, ucisă cu sălbăticie de fostul soț

 

O femeie de 44 de ani a murit, iar mama și sora ei sunt grav rănite, după ce au fost înjunghiate într-un atac violent, petrecut la Dorohoi, în județul Botoșani.

Suspect este chiar fostul soț al femeii ucise, care a fost zărit în timp ce fugea de la locul faptei, cu un cuțit în mână, informează Știrile PRO TV. Bărbatul a fost capturat într-o pădure, la 3 kilometri distanță de locul crimei. Atenție, urmează detalii care vă pot afecta emoțional!

Anchetatorii au stabilit că bărbatul a intrat cu forța peste fosta soție și a lovit-o de mai multe ori. În apărarea femeii ar fi intervenit mama ei, dar și sora mai mică. Cele două au ajuns la spital cu răni grave. Iar fosta soție a fost găsita fără suflare de echipajele de urgență.

Victima și suspectul erau divorțați de doi ani. Deși ar fi fost agresată de bărbat de mai multe ori, femeia nu a depus nicio plângere, spun polițiștii. Neînțelegerile și certurile dintre ei au continuat și după ce s-au despărțit. Bărbatul de 45 de ani era supărat că fosta soție nu îl lăsă să-și viziteze cei trei copii.

Rudele femeii, care au încercat s-o protejeze, sunt în stare de șoc, la spital. Cei trei copii ai cuplului, în vârstă de 13, respectiv 17 și 22 de ani, nu erau acasă în momentul atacului.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel