Cauza oficială a morții reginei Elisabeta a Marii Britanii, dezvăluită: Ce consemnează certificatul său de deces

Nicoleta Nicolau |
Data publicării:
Un bărbat pledează vinovat pentru că a amenințat-o cu moartea pe Regina Elisabeta
Un bărbat pledează vinovat pentru că a amenințat-o cu moartea pe Regina Elisabeta

Regina Elisabeta a Marii Britanii a murit de bătrâneţe, potrivit certificatului său de deces care a fost publicat, joi, de Arhivele Naţionale ale Scoţiei.

Regina Elisabeta, cel mai longeviv monarh al Marii Britanii, a murit în mod paşnic la vârsta de 96 de ani la Castelul Balmoral, reşedinţa sa de vară din munţii scoţieni, pe 8 septembrie.

Cauza oficială a morții reginei Elisabeta a Marii Britanii, dezvăluită

 

Certificatul consemnează ora decesului ei la ora 15:10 (14:10 GMT). Palatul Buckingham a emis un comunicat imediat după ora 12:30 în acea zi pentru a transmite că medicii sunt îngrijoraţi de sănătatea reginei şi că va rămâne sub supraveghere medicală. Decesul reginei a fost anunţat oficial la ora 18:30.

Regina îşi îndeplinise ultima datorie oficială cu doar două zile înainte, numind-o pe Liz Truss în funcţia de premier.

Regina, care a petrecut 70 de ani pe tron, suferea de ceea ce Palatul Buckingham a numit "probleme episodice de mobilitate" de la sfârşitul anului trecut, forţând-o să se retragă din aproape toate angajamentele sale publice.

Certificatul arată că moartea ei a fost înregistrată de fiica ei, Prinţesa Anne, pe 16 septembrie, potrivit Rador.

Sicriul a fost coborât în cavoul regal de la Capela St George

 

Trupul neînsufleţit al reginei Elisabetei a II-a a Marii Britanii, a fost coborât luni, 19 septembrie 2022, în cavoul regal („Royal Vault”) din Capela St George de la Castelul Windsor, unde a fost depus şi sicriul soţului suveranei, prinţul Philip, pentru a putea fi îngropat alături de regină, în cadrul unei înmormântări private ulterioare, relatează AFP.

Înainte de a fi coborât şi de a răsuna imnul naţional, de pe sicriul greu de stejar şi plumb au fost îndepărtate bijuteriile care l-au împodobit de la moartea reginei, la 8 septembrie - coroana imperială, sceptrul şi orbul regal, simbolizând lumea creştină. Apoi lordul şambelan, cea mai înaltă funcţie din cadrul Casei Regale, şi-a rupt bagheta, simbol al autorităţii sale asupra celorlalţi slujitori ai Casei Regale şi a plasat bucăţile pe sicriu, în semn că serviciul său în slujba suveranului defunct a încetat.

În timp ce sicriul era coborât, decanul de Windsor a recitat Psalmul 103, ce include şi versetul: „Mergi înainte în călătoria ta din această lume, O suflete creştin”. De asemenea, prelatul a rostit rugăciunea prin care sufletul monarhului a fost încredinţat Graţiei Divine, iar cimpoierul regal a interpretat lamentaţia „A Salute to the Royal Fendersmith”.

Apoi, arhiepiscopul de Canterbury a încheiat serviciul religios cu o binecuvântare, înainte ca toţi participanţii la funeralii să intoneze imnul naţional.

Sicriul suveranei va fi transferat apoi, împreună cu sicriul soţului suveranei, prinţul Philip, decedat în 2021 la vârsta de 99 de ani, în capela memorială regele George al VI-lea, aflată lângă capela principală St. George, alături de părinţii reginei şi sora sa, prinţesa Margareta.

La slujba de înmormântare de la Capela St George din Castelul Windsor, oficiată de decanul de Windsor, David Coney, au participat aproximativ 800 de invitaţi.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel