Carmen Șerban se mută în Anglia: „Mă simt mai respectată acolo”

Nicoleta Baciu |
Data actualizării: | Data publicării:
carmen_serban_muzica
carmen_serban_muzica

Interpreta de muzică petrecere, Carmen Șerban, a luat o decizie radicală. Vrea să părăsească definitiv România. Carmen Șerban a dezvăluit, în exclusivitate pentru Antena Stars, că își doreste să plece din România pentru a o lua de la zero și pentru a face o schimbare majoră în viața ei.  

În cadrul unui interviu pentru Antena Stars, Carmen Șerban a mărturisit că a pus la vânzare unul dintre apartamentele pe care le deținea în Capitală, pe care speră să ia 170.000 de euro. Totodată, a spus că mai are o locuință la Timișoara, pe care însă nu o vinde. Speră că suma pe care o va încasa din vânzarea apartamentului din Pipera âi va ajunge pentru a-i investi în locuința din Anglia, țara în care se va muta definitiv.

''Decizia este luată de mai mulți ani. Nu sunt sigură că o să mă adaptez, dar voi face pasul. Cu ani în urmă am vrut să mă mut, dar nu am plecat din cauză că tatăl meu era foarte bolnav și voiam să fiu cât mai aproape de el. Am realizat că mă simt mai respectată acolo. M-am simțit mai în siguranță acolo. Nu mă las de cântat, eu oricum nu cânt doar în România, eu cânt în toată lumea. Am făcut demersurile să-mi cumpăr o locuință acolo. Am scos apartamentul din Pipera la vânzare pentru că mai am unul, am și o casă la Timișoara și nu am ce să fac cu atâtea, vreau să investesc acolo, să-mi cumpăr acolo'', a spus Carmen Șerban la Star News.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel