Camion, verificat la ieșire din țară. Ce au găsit polițiștii printre caserolele de plastic transportate

Nicoleta Baciu |
Data publicării:
Camion, verificat la ieșire din țară. Ce au găsit polițiștii printre caserolele de plastic transportate
Camion, verificat la ieșire din țară. Ce au găsit polițiștii printre caserolele de plastic transportate

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II au depistat treizeci și șapte de cetăţeni din Pakistan și India care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria, ascunşi într-un automarfar încărcat cu caserole de plastic.

De asemenea, în cadrul unor acţiuni desfăşurate pe linia prevenirii şi combaterii migraţiei ilegale, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Nădlac au depistat paisprezece cetăţeni străini, ascunşi într-un imobil situat în apropierea frontierei.

În cursul zilei de ieri, în jurul orei 12.30, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de ieşire din ţară, un cetăţean român, aflat la volanul unui automarfar înmatriculat în România. Acesta transporta, conform documentelor prezentate, caserole de plastic pentru o societate din Franța.

În urma controlului amănunţit efectuat asupra mijlocului de transport, poliţiştii de frontieră au descoperit, ascunși în compartimentul pentru marfă, treizeci și șapte de cetățeni străini.

Citeste si: Trei bărbați, prinși de polițiștii de frontieră cu buletine de identitate false. Au plătit sute de euro pentru ele

 

Aceştia au fost preluaţi și transportaţi la sediul sectorului poliţiei de frontieră pentru cercetări. În cadrul verificărilor preliminare, poliţiştii de frontieră au stabilit că sunt cetăţeni din Pakistan și India şi intenţionau să ajungă ilegal  într-un stat din vestul Europei.

Polițiștii au demarat cercetările cu privire la săvârșirea infracţiunilor de trafic de migranți și tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat, urmând ca la finalizarea acestora să fie dispuse măsurile legale care se impun.

 

Paisprezece cetăţeni străini, prinși în zona de frontieră îNădalc

 

 

Tot ieri, în jurul orei 22.45, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Nădlac au desfăşurat în zona de competenţă, acţiuni pe linia prevenirii şi combaterii migraţiei ilegale.

Astfel, au fost identificați, într-un imobil situat la aproximativ 9 km față de linia de frontieră, paisprezece cetăţeni străini, care nu îşi justificau prezenţa în zonă. 

În cadrul verificărilor preliminare s-a stabilit faptul că nouă dintre ei sunt cetăţeni din Turcia și ceilalţi cinci sunt din Siria.

Având în vedere aspectele constatate, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în vederea stabilirii întregii activități infracționale, urmând ca la finalizarea acestora să fie dispuse măsurile legale care se impun.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel