Căldărarii din Transilvania, făcuți vedete pe net de doi vloggeri englezi: „O, Doamne! Cât de tare!”

Loredana Iriciuc |
Data actualizării: | Data publicării:
Căldărarii din Transilvania, făcuți vedete pe net de doi vloggeri englezi: „O, Doamne! Cât de tare!”
Căldărarii din Transilvania, făcuți vedete pe net de doi vloggeri englezi: „O, Doamne! Cât de tare!”

Căldărarii din Transilvania au stârnit un val de simpatie pe internet, după ce doi vloggeri londonezi au intrat în casa unui asemenea meșter din județul Sibiu.

Vizita s-a transformat în prilej de petrecere, iar englezoaica a îmbrăcat un costum tradițional și s-a pus pe dansat, relatează Știrile PRO TV. În excursia lor prin România, cei doi britanici, îndrumați de un român, au ales locuri cât mai pitorești, cum nu există altundeva în Europa.

Căldărarul Emil din Brateiu este deja un personaj celebru, iar ibricele, tigăile și cazanele făcute de el se vând bine atât în țară, cât și peste hotare.

În curtea lui mereu intră turiști, să-i afle meșteșugul. Molly și Matt au vrut și ei să vadă cum se bate fierul pe nicovală.

„Dă-i mai tare!”.

Turista din Marea Britanie a fost cucerită de hainele multicolore ale femeilor din comunitate.

„Noroc!.. Ia-ți mireasă ziua bună.. și acum dansăm… nu știu ce se întâmplă acum!”.

Cei doi vizitatori au avut parte și de o aventură 4x4 în apropiere de Odorheiu Secuiesc.

 

Salina Turda, botezată Disneyland de România

 

S-au declarat cuceriți când au ajuns la monumentul “Inima lui Iisus”, de pe Dealul Gordon.

„Am intrat în statuie și urcăm. Bun venit în Transilvania! O, Doamne! Cât de tare! Este ceva la care nu ne aşteptam în România!”.

O altă oprire a fost la Salina Turda, pe care au botezat-o Disneyland de România.

„Poți să cobori și să sari într-o barcă aici în salină. Au bărci, aici! Poți vedea forma salinei de aici de jos”.

Ghizi le-au fost Georgiana și Vlad, care au pus la cale turul prin România, care să cuprindă popasuri în Viscri, Cluj, Sighișoara, Brașov și București.

Vlad Blaj, co-fondator companie de ghidaj: ”Am primit cereri de la oameni răspândiți în toate colțurile lumii, dar pandemia încă frânează dorința turiștilor de a ne vizita țara”.

Filmele realizate de cei doi vloggeri au strâns mii de vizualizări, iar comentariile sunt majoritatea elogioase.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel