Bulgaria înăspreşte condiţiile de intrare în ţară

Loredana Iriciuc |
Data publicării:

Bulgaria înăspreşte condiţiile de intrare în ţară începând de vineri.

Începând de vineri, Bulgaria va cere aproape tuturor călătorilor din Uniunea Europeană să aibă un test PCR negativ pentru coronavirus înainte de intrarea în ţară, împreună cu un certificat COVID-19 valabil, a anunţat miercuri Ministerul Sănătăţii, citat de Reuters. Măsura are ca scop limitarea răspândirii variantei de coronavirus Omicron, a precizat ministerul.

Bulgaria a depistat primele 12 cazuri de infectare cu varianta Omicron a coronavirusului SARS-CoV-2, a anunţat duminică inspectorul medical şef bulgar, Anghel Kuncev, transmit BTA şi Reuters.

„Avem confirmată noua variantă (Omicron) în eşantioanele de la 12 persoane”, le-a declarat Kuncev reporterilor.

Unsprezece cazuri provin din capitală şi unul din regiunea Sofia, fiind vorba despre persoane din toate categoriile de vârstă, de la copii până la pensionari. Doar una dintre ele a călătorit în străinătate.

Toate persoanele infectate - dintre care şapte nu sunt vaccinate, iar cinci sunt vaccinate cu schema completă - au simptome uşoare şi niciuna nu este spitalizată, a precizat responsabilul. „Niciuna dintre persoanele infectate cu Omicron nu primise doza booster. Continuăm să credem că inocularea completă plus un booster oferă un nivel înalt de protecţie”, a adăugat el.

 

Bulgaria a redus recent termenul pentru primirea dozei booster



Bulgaria a redus recent la trei luni termenul pentru primirea dozei booster după încheierea schemei iniţiale de vaccinare.

Este de aşteptat ca varianta Omicron să se transmită rapid şi să devină dominantă, a mai spus Kuncev. Numărul de cazuri noi s-ar putea dubla la fiecare 48 de ore, situaţie în care, în unele sectoare, până la 15-20% din personal s-ar putea infecta.

Modificări în privinţa măsurilor antiepidemice vor fi discutate marţi, în prima zi lucrătoare după vacanţa de sărbători. ''Vom vedea ce restricţii sunt impuse de alte ţări, astfel încât să aliniem Bulgaria'', a mai afirmat Kuncev.

El a reamintit că guvernul va oferi un stimulent de 75 de leva tuturor pensionarilor care vor se vor vaccina cu prima doză, cu schema completă sau cu doza booster până la 30 iunie.

Începând de vineri, Bulgaria va adăuga Statele Unite, Canada şi Australia pe lista sa de zone roşii, interzicând efectiv sosirile străinilor din aceste ţări.

Austria, Ungaria, Luxemburg şi România sunt singurele state membre ale UE care nu se află în prezent pe lista zonei roşii a Bulgariei.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel