Un tren cu pasageri la bord a lovit un camion, marţi, în nord-vestul Bulgariei, un accident soldat cu trei morţi, anunţă Ministerul bulgar de Interne, relatează AFP.
Acest accident a avut loc la o trecere la nivel nepăzită, în apropiere de Gara Oreşeţ. Un vagon a deraiat în urma coliziunii, anunţă într-un comunicat ministerul.
Cei doi conductori ai trenului şi şoferul vehoculului, care transporta piatră concasată, au murit în acest accident. Pasagerii au ieşit teferi din tren.
Reţeaua feroviară bulgară este învechită şi se află într-o stare proastă, ceea ce obligă trenurile bulgare să-şi reducă viteza puternic. Accidentele sunt frecvente, însă victimele sunt rare, relatează Ziare.com.
Ultimul accident important a avut loc în 2016, în satul Hitrino (nord-est), soldat cu şapte morţi şi 30 de răniţi, în urma deraierii şi exploziei unui tren de cisterne pline cu gaz, care a spulberat gara, birouri şi aproximativ 20 de case.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News
Tagurile articolului:
accident
bulgaria
tren
Germania ar putea regândi controalele la frontiere. Rezultatele până acum: bani cheltuiți, ambuteiaje, încălcări ale legii
Gabriel Nuță-Stoica /
19 sep 2025, 08:35
La un an de la introducerea controalelor intensificate la frontierele Germaniei, bilanțul prezentat de Bild arată rezultate mixte. Poliția Federală a respins 786 de solicitanți de protecție și a predat autorităților 8.899 de persoane căutate cu mandate de arestare. Măsura este însă contestată: o instanță din Berlin a interzis returnările ilegale, dar ministrul de Interne Alexander Dobrindt a continuat politica, în timp ce cancelarul Friedrich Merz a fost criticat pentru decizii unilaterale. Opoziția denunță costuri de 80 de milioane de euro, blocaje și afectarea navetiștilor, iar sindicatele polițiștilor avertizează asupra suprasolicitării efectivelor.