Bolid în valoare de 90.000 de euro, ”sustras” din SUA, confiscat de polițiști la Cluj

Alexandru Ichim |
Data publicării:
Foto: IPJ Cluj
Foto: IPJ Cluj

O mașină în valoare de 90.000 de euro, care ar fi furată din Statele Unite, a fost confiscat de polițiștii clujeni. 

Poliţiştii clujeni au ridicat, în vederea confiscării, un autoturism în valoare de 90.000 de euro, despre care se presupune că ar fi fost "sustras" din SUA, scrie Agerpres. 

"Autoturism ridicat în vederea confiscării, într-un dosar de tăinuire. Poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul Poliţiei oraşului Huedin efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tăinuire, în cadrul activităţilor fiind indisponibilizat un autoturism în valoare de aproximativ 90.000 de euro. În fapt, în cursul serii de 10 decembrie a.c., în jurul orei 19,00, în baza informaţiilor obţinute, poliţiştii rutieri din cadrul Poliţiei oraşului Huedin, cu sprijinul poliţiştilor de investigaţii criminale au identificat şi oprit pe strada Horea din Huedin un autoturism, condus de o tânără de 26 de ani, din judeţul Mureş, acesta figurând ca fiind sustras de pe teritoriul Statelor Unite ale Americii", se arată într-o informare trimisă, luni, de IPJ Cluj.

Potrivit sursei citate, autovehiculul a fost ridicat pentru continuarea verificărilor, în cauză fiind deschis un dosar de cercetare penală pentru infracţiunea de tăinuire.

CITEȘTE ȘI: Germania. Hoț român, prins de poliție la 10 minute după ce a jefuit un călător în Gara din Hamburg

 

Un român a fost arestat în Germania, după ce a fost prins la furat în Gara Centrală din Hamburg. Incidentul s-a petrecut sâmbătă, 11 decembrie, în jurul orei 00:20, atunci când un rucsac de firmă care conținea bunuri în valoare de circa 3.500 de euro, printre care un laptop, un ceas de mână scump și un pașaport, a fost furat unui călător în Gara Centrală din Hamburg.

Victima este un cetățean vietnamez în vârstă de 20 de ani care adormise în sala de așteptare. Când s-a trezit, în jurul orei 1:00, rucsacul pe care îl așezase pe jos, lângă el, dispăruse.

Victima furtului s-a dus imediat la poliția din gară și a depus o plângere. Polițiștii au vizionat imediat filmările camerelor de supraveghere, iar imaginile au arătat cum un bărbat necunoscut a furat rucsacul în jurul orei 12.20 și a părăsit clădirea gării într-o direcție necunoscută.

Citește mai multe aici!

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel