Bilanț NEGRU în SUA: Un nou RECORD de decese provocate de COVID în 24 de ore

Liviu Ludovic |
Data publicării:

Statele Unite de deplâns marţi un nou record de decese într-o zi cu peste 3.930 de morţi, potrivit datelor raportate de universitatea americană Johns Hopkins, notează AFP, preluată de Agerpres. 

În acelaşi interval, ţara a înregistrat peste 250.000 de noi contaminări, potrivit unui bilanţ întocmit de AFP pe baza datelor afişate de universitatea cu sediul la Baltimore, statul Maryland. la ora locală 20.30.

Numărul persoanelor spitalizate este, de asemenea, unul din cele mai mari de la începutul pandemiei, cu peste 131.000 de pacienţi internaţi din cauza COVID-19, au indicat datele Covid Tracking Project.

Situaţia este deosebit de preocupantă în sudul şi vestul ţării.

Copleşite, serviciile de urgenţă din Los Angeles au început să raţionalizeze oxigenul şi paturile, cerându-le ambulanţierilor să nu mai transporte la spital unii pacienţii în stop cardiac cu şanse aproape nule de supravieţuire.

Precedentul record de decese într-o zi a fost înregistrat în urmă cu şase zile, cu peste 3.920 de morţi.

Numărul de morți a crescut dramatic

 

Statele Unite se confruntă din toamnă cu o recrudescenţă spectaculoasă a pandemiei. De la sfârşitul lui noiembrie, numărul de morţi zilnice a crescut dramatic, depăşind sistematic în prezent 2.000, chiar 3.000 de decese în 24 de ore (cu excepţia weekendurilor, când sunt luate în calcul mai puţine date din teritoriu).

După petrecerile de sfârşit de an, este de aşteptat ca situaţia să se agraveze.

Statele Unite, unde restricţiile depind de autorităţile locale, se bazează pe campania de vaccinare, care a început la jumătatea lui decembrie, pentru a pune capăt pandemiei. Deocamdată, numai 2% din populaţie a fost acoperită, cu 4,8 milioane de persoane primind o injecţie.

Marţi, preşedintele ales, Joe Biden, care va depune jurământul pe 20 ianuarie, a discutat cu viitoarea echipă însărcinată cu criza sanitară. "Un anumit număr de opţiuni" pentru a accelera distribuirea vaccinurilor au fost discutate, în special posibilitatea de "a spori rolul guvernului federal", a precizat un comunicat.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel