Bilanț coronavirus România, 25 martie. Un nou record pentru acest an: 6.651 de cazuri de COVID-19, în ultimele 24 de ore

Foto ILUSTRATIV
Foto ILUSTRATIV

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 6.651 cazuri noi de COVID-19, iar 140 de români au murit, după ce s-au infectat cu SARS-COV-2. 1.348 de bolnavi sunt internați la ATI.

Până astăzi, 25 martie, pe teritoriul României, au fost confirmate 919.794 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).

825.208 pacienți au fost declarați vindecați.

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 6.651 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 1.196 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.

Până astăzi, 22.719 persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

În intervalul 24.03.2021 (10:00) – 25.03.2021 (10:00) au fost raportate 140 de decese (78 bărbați și 62 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Argeș, Arad, Municipiul București, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Brăila, Botoșani, Brașov, Buzău, Cluj, Caraș-Severin, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Gorj, Galați, Hunedoara, Harghita, Ilfov, Ialomița, Iași, Mehedinți, Maramureș, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Sibiu, Sălaj, Satu Mare, Suceava, Tulcea, Timiș, Vâlcea, Vrancea, Vaslui.

Dintre acestea, 3 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 30-39 ani, 4 decese la categoria de vârstă 40-49 ani, 16 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 36 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 39 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 42 decese la categoria de peste 80 de ani.

133 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 1 pacient decedat nu a prezentat comorbidități, iar pentru 6 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 12.336. Dintre acestea, 1.348 sunt internate la ATI.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 6.579.391 de teste RT-PCR și 543.346 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 30.233 de teste RT-PCR (19.207 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 11.026 la cerere) și 11.746 de teste rapide antigenice.

Pe teritoriul României, 68.607 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 15.901 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 71.707 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 92 de persoane.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 5.070 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 659 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.

Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ziua de 24 martie, 6.431 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 1.273.590 de lei.

De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliției, au fost întocmite, ieri, 4 dosare penale pentru zădărnicirea combaterii bolilor, în care sunt cercetate 4 persoane, faptă prevăzută și pedepsită de art. 352 Cod Penal.

 

[citeste si]

Get it on App Store Get it on Google Play


  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

  TOP STIRI CELE MAI

Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy