Bărbatul care și-a înjunghiat mortal soția în spital și-a aflat PEDEPSA. A omorât-o pentru că voia să divorțeze de el

romani_carantina_smurd_izolare_112_ilustrativ_captura_13_08_2020
Foto ILUSTRATIV
Dumitru Sebastian Patriche, bărbatul care pe 10 ianuarie 2020 şi-a înjunghiat mortal soţia în incinta Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Piatra-Neamţ, a fost condamnat, marţi, de magistraţii Tribunalului Neamţ la 24 de ani de închisoare.

Judecătorii au mai stabilit că acesta trebuie să plătească daune morale de 375.000 de euro fiului său şi al victimei, 187.500 de euro mamei victimei şi câte 10.000 de lei daune materiale.

Totodată, SJU Piatra-Neamţ trebuie să achite, ca parte responsabilă civilmente, 125.000 de euro daune morale fiului şi 62.500 de euro daune morale mamei victimei.

Sentinţa nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel în termen de 10 zile.

Pe 10 ianuarie 2020, Dumitru Sebastian Patriche a venit la SJU Piatra-Neamţ, înarmat cu un cuţit cu lama de 22 centimetri, cu scopul de a se răzbuna pe soţia lui, cu care se afla în divorţ.

Femeia înjunghiată era asistentă-șefă



Victima, Daniela Patriche (49 ani), lucra ca asistentă-şefă în spital şi câştigase prin concurs postul de director de îngrijiri al unităţii medicale. Ea se afla în biroul său în momentul în care Patriche a intrat peste ea şi a înjunghiat-o de mai multe ori.

Femeia a murit pe loc iar autorul a fugit de la faţa locului.

Acesta a fost prins de poliţişti imediat şi pus sub acuzare de procurori pentru omor calificat. Pe parcursul procesului, el a cerut încadrarea faptei din omor calificat în omor, ceea ce ar fi însemnat o limită inferioară a pedepsei maxime, dar solicitarea a fost respinsă.

Bărbatul a fost condamnat pentru omor calificat la 24 ani de închisoare. 

[citeste si]

Bogdan Bolojan Este redactor-șef al publicației ȘtiriDiaspora din anul 2017.Are o experiență de 13 ani în presă. A fost asistent de producție TV, apoi reporter de televiziune și în final drumul l-a dus în presa scrisă. A fost timp de doi ani redactor la DCNews.ro, iar apoi a preluat proiectul publicației ȘtiriDiaspora.ro.
Alte știri de interes
x close