Autorităţile române şi irlandeze, percheziţii la suspecţi de proxenetism. Tinere forţate să se prostitueze în mai multe ţări europene

Andreea Cosma / 17 iun 2021, 16:53 Salveaza PDF Comentarii
pexels.com
pexels.com

Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Biroul Teritorial Dâmboviţa împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul SCCO Dâmboviţa, au efectuat, joi, 13 percheziţii domiciliare, pe raza judeţelor Dâmboviţa şi Ilfov.

Potrivit unui comunicat al DIICOT, percheziţiile au avut loc într-o cauză vizând destructurarea unui grup infracţional organizat, specializat în săvârşirea infracţiunilor de trafic de persoane, proxenetism, înşelăciune şi spălare a banilor. Simultan, în oraşul Belfast, Irlanda de Nord, autorităţile judiciare au efectuat două percheziţii domiciliare care au vizat identificarea şi audierea mai multor persoane.

"În cauză s-a reţinut faptul că, începând cu anul 2015 şi până în prezent, pe raza judeţului Dâmboviţa s-a constituit şi a activat un grup infracţional organizat al cărui membri au racolat tinere, în special de pe raza judeţului Dâmboviţa, pe care le-au determinat, fie prin metoda 'loverboy', fie prin constrângere fizică sau psihică, să practice prostituţia pe teritoriul Marii Britanii, Spaniei, Germaniei şi Belgiei, dar şi în municipiul Bucureşti şi judeţul Ilfov. Sumele de bani obţinute din practicarea prostituţiei erau însuşite în totalitate de către membrii grupării care le investeau în imobile şi autoturisme de lux", precizează DIICOT.

 

Percheziţii în România şi Irlanda



Conform IGPR, cei în cauză ar fi racolat peste 20 de tinere, pe care le-ar fi determinat să practice prostituţia. Totodată, doi dintre bănuiţi ar fi înşelat cu peste 100.000 de lire, prin inducerea în eroare, un cetăţean britanic, client al serviciilor sexuale.

În urma percheziţiilor, au fost ridicate bijuterii, sume de bani, mai multe înscrisuri şi nouă autoturisme de lux.

La sediul DIICOT - Biroul Teritorial Dâmboviţa, vor fi conduse, în vederea audierii, nouă persoane.

Activităţile s-au desfăşurat în cooperare cu poliţişti ai Unităţii de Combatere a Traficului de Fiinţe Umane şi Sclaviei Moderne a Police Service Northern Ireland, la acţiunile desfăşurate în România, participând şi doi poliţişti irlandezi.

Conform DIICOT, acţiunea este efectuată în baza unui acord pentru constituirea unei Echipe Comune de Anchetă - JIT (Joint Investigation Team), la nivelul Eurojust, între Romania, prin Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizata şi Terorism şi autorităţile judiciare din Marea Britanie. Suportul financiar şi logistic a fost asigurat de către Eurojust.

Acţiunea a beneficiat de sprijinul ofiţerilor de poliţie judiciară din cadrul BCCO Ploieşti, al luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale, al jandarmilor din cadrul IJJ Dâmboviţa, al poliţiştilor din cadrul CCPI şi al poliţiştilor din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dâmboviţa. Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcţia Operaţiuni Speciale şi Unitatea Centrală de Analiză a Informaţiilor. 

[citeste si]


Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy