Autoritatea Electorală Permanentă demarează controale la toate partidele politice. Vor fi verificate veniturile și cheltuielile 

Echipa Stiri Diaspora / 06 iun, 18:34

Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) informează cu privire la activitățile de control pe care le va desfășura în anul 2022 în conformitate cu Planul anual de control al finanțării publice și finanțării private a partidelor politice și a campaniei electorale. 

"Potrivit art. 42 alin. (1) din Legea nr. 334/2006 privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale, republicată, cu modificările și completările ulterioare, Autoritatea Electorală Permanentă este abilitată să controleze respectarea prevederilor legale privind veniturile şi cheltuielile partidelor politice, ale alianţelor politice sau electorale, ale candidaţilor independenţi, precum şi legalitatea finanţării campaniilor electorale", potrivit unui comunicat de presă transmis, luni, de AEP.

În acest sens, începând cu luna iulie, și până la finalul anului 2022, se vor desfășura misiuni de control ce vor viza respectarea prevederilor legale privind veniturile și cheltuielile înregistrate de partidele politice ȋn anul fiscal 2021.

Misiunile de control ce se vor desfășura în anul 2022 vor avea ca scop verificarea respectării prevederilor legale privind veniturile şi cheltuielile înregistrate de către partidele politice în anul fiscal 2021, precum și verificarea respectării dispozițiilor Legii nr. 334/2006 și a H.G. nr. 10/2016, în ceea ce privește obligația restituirii către candidați a sumelor rambursate de către AEP cu ocazia alegerilor pentru autoritățile administrației publice locale din 27 septembrie 2020, a alegerilor pentru Senat și Camera Deputaților din 6 decembrie 2020, precum și cu ocazia alegerilor locale parțiale din anul 2021.

Controlul legalității veniturilor și cheltuielilor se va face pentru toate cele 189 partide politice cuprinse în Anexa la Planul anual de control al finanțării publice și finanțării private a partidelor politice și a campaniei electorale în anul 2022, formațiuni politice înregistrate, conform datelor obținute din surse publice, până la 31.12.2021, respectiv din Registrul partidelor politice de la Tribunalul municipiului București și din Registrul fiscal al partidelor politice gestionat de AEP.

Menționӑm cӑ Autoritatea Electorală Permanentă a transmis tuturor celor 189 de partide politice notificări privind demararea misiunilor de control, urmând ca, în termen de maximum 15 zile de la data primirii acestora, formațiunile politice să depună toate documentele solicitate la sediile AEP indicate în notificări.

De asemenea, se vor desfășura misiuni de control ca urmare a sesizărilor oricăror persoane interesate sau din oficiu, atunci când există suspiciuni de încălcare a prevederilor legale privitoare la finanțarea partidelor politice și a campaniilor electorale.

Planul activităților de control al finanțării  partidelor politice și a campaniei electorale

 

Pe pagina de internet a instituției poate fi consultat Planul activităților de control al finanțării  partidelor politice și a campaniei electorale, în anul 2022, accesând website-ul www.finantarepartide.ro la secțiunea Acasӑ.

Totodată, în anul 2022, ȋn mod similar anilor 2020-2021, concomitent cu misiunile de control, se vor desfășura în scop preventiv verificări privind respectarea dispozițiilor legale privind îndeplinirea obligațiilor referitoare la transmiterea de către formațiunile politice înscrise în Registrul partidelor politice gestionat la nivelul Tribunalului București, a raportărilor obligatorii instituite de Legea nr. 334/2006.

Obiectivele acestor misiuni vizează transmiterea/depunerea de către formațiunile politice a raportărilor obligatorii a fi publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, conform art. 5 alin. (4), art. 13 alin. (1) și (2), art. 15 alin. (3), art. 16 alin. (3) și art. 17 alin. (4), precum și a rapoartelor și a situațiilor prevăzute de art. 49 alin.(1) și alin. (3)  din cadrul aceluiași act normativ, după cum urmează:

Raportul detaliat al veniturilor și cheltuielilor realizate în anul precedent, conform art. 49 alin. (1) din Legea nr. 334/2006; Situațiile financiare anuale, conform art. 49 alin. (3) din Legea nr. 334/2006, în cel mult 15 zile de la înregistrarea la organul fiscal competent; Toate raportările obligatorii a fi publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, conform art. 51 alin. (2) din Legea nr. 334/2006; O copie a raportului de audit statutar efectuat asupra situațiilor financiare anuale, în termen de 60 de zile de la data efectuării auditului, conform art. 45 alin. (2) din Legea 334/2006, în cazul partidelor politice care primesc subvenții de la bugetul de stat.

După finalizarea celor 189 de misiuni de control la formațiunile politice, vor fi publicate atât pe pagina de internet www.finantarepartide.ro   cât și în Monitorul Oficial al României, Partea I, rezultatele fiecărui control efectuat, respectiv rapoartele sintetice cuprinzând principalele constatări, eventualele recomandări și sancțiunile aplicate, dacă este cazul, se mai arată în comunicatul AEP.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News


Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.1.0