Austria. Îngrijitoare româncă, prinsă cu certificate de vaccinare false: „Le-am luat din România”

O îngrijitoare româncă, în vârstă de 52 de ani, a fost prinsă cu certificate de vaccinare falsificate, într-un azil de bătrâni din Wolfsberg, landul Carintia din Austria.

În cursul unui control COVID la locul de muncă, o îngrijitoare româncă, în vârstă de 52 de ani, angajată într-un cămin de bătrâni din districtul Wolfsberg, a fost prinsă cu două certificate de vaccinare Covid-19 falsificate.

Ea le-a prezentat șefilor săi în data de 9 ianuarie 2022. Românca a declarat autorităților că ea a obținut certificatele în România, însă fără a fi vaccinată, informează 5min.at.

 

Percheziţii într-o anchetă privind trafic de certificate de vaccinare false

 

Poliţia austriacă a întreprins la începutul anului o serie de percheziţii domiciliare la nivel naţional la persoane din mişcarea anti-vaccinistă, suspectate de trafic de certificate de vaccinare false pentru uz propriu sau al unor apropiaţi. În total, 22 de persoane sunt vizate de o anchetă pentru „contrafacere, utilizare de documente false şi escrocherie”, a comunicat Ministerul federal de Interne, cu câteva săptămâni înainte de preconizata introducere a vaccinării obligatorii.

„Suspecţii formează un grup eterogen, având ca singur punct comun respingerea normelor de protejare a populaţiei generale”, a adăugat ministerul.

„Numeroase” certificate de vaccinare false, telefoane mobile şi computere au fost confiscate în cursul operaţiunii, pentru care au fost mobilizaţi circa o sută de poliţişti în urma analizării unor mesaje descoperite pe aplicaţia Telegram.

„Nu este vorba despre o greşeală minoră, ci despre o activitate infracţională”, a comentat ministrul de interne Gerhard Karner, promiţând să acţioneze „în special împotriva falsificatorilor şi a celor care fac un comerţ la negru”.

În aprilie 2021 a fost creat un grup de anchetă pentru a lupta contra acestui fenomen.

 

Lockdown parţial



Ministrul de Interne a insistat şi asupra „menţinerii presiunii controalelor în locurile publice”, pe fondul creşterii numărului de infectări legate de varianta Omicron.

Situată mult timp sub media din Uniunii Europene, rata de vaccinare a crescut în Austria în noiembrie şi decembrie în perspectiva obligativităţii de vaccinare, ce ar urma să intre în vigoare în februarie, un proiect unic până acum în UE. Potrivit statisticilor oficiale, circa 70% din populaţie dispune acum de un certificat verde activ. Cei care nu s-au vaccinat şi nu pot prezenta un certificat de anticorpi care să dovedească trecerea recentă prin infectarea cu coronavirus sunt în continuare supuşi unui lockdown parţial, decretat la mijlocul lunii noiembrie.

Teoretic, ei nu îşi pot părăsi domiciliul decât pentru cumpărături esenţiale, sport sau îngrijiri medicale.

La fel ca în alte ţări europene, şi în Austria oponenţii vaccinării şi restricţiilor sanitare au fost foarte vocali în lunile din urmă, când zeci de mii de manifestanţi au ieşit în stradă în mai multe rânduri.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News


Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt1
YesMy