„Au urmărit să facă bani rapid ilegal”: Tânără româncă și soțul ei, condamnați după ce polițiștii au descins la ei acasă: „Nu mă lăsau să mă urc la ultimul etaj”

Loredana Iriciuc |
Data publicării:

O româncă, în vârstă de 33 de ani, a fost condamnată la 24 de luni de închisoare și o amendă de 8.000 de euro pentru o plantație profesională de canabis într-o casă închiriată din Hasselt, regiunea Flandra din Belgia. Soțul româncei, un albanez de 32 de ani, care nu s-a prezentat la proces, a primit 48 de luni de închisoare și o amendă de 16.000 de euro. 

Potrivit procurorilor, ultimul etaj al casei închiriate din Hasselt, Belgia, a fost amenajat pentru cultivarea canabisului în perioada 30 aprilie - 25 noiembrie 2019. Instanța penală a confiscat câte 10.000 de euro de la fiecare dintre cei doi inculpați. Aceștia trebuie să plătească despăgubiri operatorului de rețea Fluvius pentru energia electrică furată. S-a acordat o despăgubire de 24.717 euro proprietarului imobilului închiriat.

Proprietarul a devenit suspicios și bănuia o situație suspectă la el în casă. Așa că a aranjat o întâlnire cu românca pentru un tur al casei. Femeia a fost de acort, însă nu l-a lăsat pe proprietar să se uite și la ultimul etaj. Proprietarul a încercat să intre de mai multe ori, dar femeia îl îndepărta mereu.

„Nu era șeful lor”. Antreprenor român, bun de plată în Belgia: Cum s-a îmbogățit cu zeci de mii de euro de pe urma a șapte muncitori conaționali

 

„Au urmărit să facă bani rapid ilegal”

 

Prin urmare, poliția a fost anunțată. În acel moment, românca și soțul ei au plecat la o cafenea unde s-au urcat într-un vehicul cu numere de înmatriculare germane cu alți doi bărbați la bord. Ofițerii au observat un miros chimic în casă, dar nici urmă de plantele de canabis. Însă, oamenii legii au descoperit instalația de cultivare în data de 24 noiembrie 2019. La etajele superioare și la mansardă, întinse pe trei încăperi, au fost aproximativ 675 de ghivece cu plante de canabis. Poliția a mai găsit pământ vegetal, filtre de carbon, lămpi și ventilatoare. ADN-ul albanezului era pe mănuși de lucru.

Avocatul Hannah De Jonge a cerut ca românca să fie achitată, dar instanța a văzut altfel cazul și a considerat că femeia îi oferea într-adevăr ajutorul necesar. „Au urmărit să facă bani rapid ilegal, exploatând poziția vulnerabilă a consumatorilor de droguri și fără a se preocupa de impactul negativ al drogurilor asupra consumatorilor și societății”, a spus instanța care a dispus arestarea imediată a româncei.

„Și-au mărit singuri salariile”. Cinci electricieni români, mai bogați cu 50.000 de euro: „Angajatorul ne-a obligat să declarăm asta!”

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel