Au intrat în vigoare măsurile dispuse în Ordonanța militară 2. Ce le este interzis românilor

Foto ILUSTRATIV
Foto ILUSTRATIV

Începând cu ora 22, duminică seara, au intrat în vigoare măsurile dispuse în Ordonanța militară 2. 

Conform prevederilor ordonanței, cetățenilor li se recomandă să nu părăsească locuința în timpul zilei decât pentru aprovizionare curentă sau pentru deplasarea la serviciu, în situația în care nu pot lucra de la domiciliu. De duminică seara, cetățenii nu mai au voie să umble în grupuri formate din mai mult de 3 persoane, iar noaptea, între ora 22 și 6 dimineața pot ieși din casă doar dacă au completată o declarație pe propria răspundere sau o adeverință de la serviciu.

De asemenea, începând de luni vor fi închise mall-urile și se închid și cabinetele stomatologice. Preoții nu mai pot oficia slujbe decât online, iar la nuntă, botez sau înmormântare pot participa cel mult 8 persoane.

Autoritățile au emis recomandări pentru intervalul 6-22, însă au interzis grupurile mai mari de 3 persoane. Pot ieși însă împreună familiile alcătuite din mai mult de trei persoane, dacă locuiesc împreună (de exemplu la cumpărături).

„Circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei se efectuează numai cu respectarea măsurilor generale de prevenire a răspândirii COVID-19 (adică păstrarea unei distanțe de cel puțin 1,5-2m de alte persoane și evitarea contactului directe cu acestea) precum și evitarea formării oricărui grup de persoane. Prin formarea unui grup de persoane se înțelege alăturarea unui număr mai mare de 3 persoane care nu locuiesc împreună".

 

Românii să părăsească locuința doar pentru strictul necesar

 

În intervalul orar 06.00 - 22.00, se recomandă ca persoanele să părăsească locuința doar pentru strictul necesar. Deși vorbim despre niște recomandări, autoritățile îndeamnă cetățenii să le ia în considerare ca pe niște obligații.

„În intervalul orar 06.00 - 22.00, se recomandă ca circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei să se efectueze numai pentru următoarele motive:
a) deplasarea în interes profesional, inclusiv deplasarea între locuință/gospodărie și locul/locurile de desfășurare a activității profesionale, atunci când activitatea profesională este esențială și nu poate fi amânată sau desfășurată de la distanță;
b) deplasarea pentru asigurarea de bunuri care acoperă necesitățile de bază ale persoanelor și animalelor de companie/domestice, precum și bunuri necesare desfășurării activității profesionale;
c) deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță;
d) deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/însoțirea copilului, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități ori deces al unui membru de familie;
e) deplasări scurte, în apropierea locuinței/gospodăriei, legate de activitatea fizică individuală a oamenilor și nevoile animalelor de companie/domestice"

 

Noaptea este obligatoriu să completăm o declarație în care trebuie menționat motivul pentru care părăsim domiciliul

 

Conform ordonanței militare, în intervalul orar 22.00 - 06.00, cetățenii au voie să iasă din casă doar pentru strictul necesar, printre care cumpărături de bază, asistență medicală care nu poate fi amânată, îngrijirea bătrânilor, sau deplasări scurte în apropierea locuinței, precum și alte deplasări urgente. Cine părăsește domiciliul are nevoie de o declarație completată în care să menționeze motivul ieșirii, sau o adeverință de la serviciu, care să menționeze că deplasare e făcută în scop profesional.

Grupul de Comunicare Strategică a transmis duminică MODELUL declarației pe proprie răspundere referitoare la circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei și modelul adeverinței de la angajator. Autoritățile spun că declarația pe propria răspundere poate fi completată integral olograf („de mână"), cu preluarea tuturor elementelor prevăzute în modelul declarației pus la dispoziție.

Declarația pe proprie răspundere completată se va afla în posesia persoanei care efectuează deplasarea, împreună cu documentul de identitate, și va fi pusă la dispoziția reprezentanților Poliției Române, ai Jandarmeriei sau ai Poliției Locale la momentul legitimării persoanei, a precizat Grupul de Comunicare Strategică.

De asemenea, reprezentanții Poliției Române, ai Jandarmeriei sau ai Poliției Locale pot efectua fotografirea documentelor (declarație pe proprie răspundere și act de identitate) la momentul legitimării persoanei.

 

Care sunt sancțiunile și cine le aplică

 

Conform ordonanței, sunt abilitate să asigure aplicarea și respectarea prevederilor:
- Poliția Română, Jandarmeria Română, Poliția locală, Agenția Națională de Administrare Fiscală, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorului și conducătorii autorităților administrației publice locale, pentru măsurile prevăzute la art.1 și 2 (închiderea cabinetelor stomatologice și a mall-urilor)
- Poliția Română, Jandarmeria Română, Poliția locală, pentru măsurile prevăzute la art. 3, 5 și 7 (cei care merg în grupuri mai mari de 3, sau care nu au o adeverință de la servicu sau declarație pe proprie răspundere pentru a ieși noaptea)
-Poliția de Frontieră Română, pentru măsura prevăzută la art. 6 (interzicerea intrării cetățenilor străini în țară)

Sancțiuni:

Pentru situația în care nu sunt respectate măsurile de carantină sau izolare la domiciliu se aplică sancțiunile pentru zădărnicirea combaterii bolilor adică pedepse cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau amendă sau cu închisoare de la unu la 5 ani, dacă fapta a avut ca urmare răspândirea coronavirusului.

Pentru faptele care nu sunt de natură penală, nerespectarea prevederilor din Ordonanța militară se sancționează cu amendă de la 100 lei la 5.000 lei, pentru persoane fizice, și de la 1.000 lei la 70.000 lei, pentru persoane juridice.

 

[citeste si]

Get it on App Store Get it on Google Play

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

5 apr 2020, 19:03 in Știri
Horoscop, luni, 6 aprilie 2020

  TOP STIRI CELE MAI

Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

diaspora.n-nxt.25