Anglia. Un student ROMÂN s-a trezit cu 50 de AMENZI de circulație deși NU are PERMIS: „Mă aflu într-o situație foarte GRAVĂ!”

Loredana Iriciuc |
Data publicării:
Sursa foto: captură ipswichstar.co.uk
Sursa foto: captură ipswichstar.co.uk

Daniel, un român de 19 ani, a plecat la studii în Anglia, dar de ceva timp are parte de un adevărat coşmar, el primind peste 50 de amenzi de circulaţie, deşi nu are maşină sau permis de conducere.

Românul a observat din întâmplare că are cutia poştală plină şi când a verificat despre ce este vorba, a suferit un adevărat şoc.

Conform Ipswich Star, Daniel a descoperit că a primit peste 50 de amenzi de circulaţie, deşi el nu are permis sau maşină şi nici măcar nu a trecut testul pentru permisul de circulaţie. Amenzile ar fi fost primite în legătură cu o maşină parcată ilegal pe un bulevard din Ipswich, el fiind student la Suffolk University.

S-a îndreptat către autorităţile locale, care l-au asigurat că anchetează cazul, însă nu i-au oferit nicio soluţie până acum. Iar studentul român continuă să primească plicuri agresive pentru neplata amenzilor primite. Cel mai probabil, este un caz de furt de identitate, situaţie care îi dă fiori reci românului.

Acesta a precizat că „ar însemna că mă aflu într-o situaţie foarte gravă dacă cineva a putut să facă un împrumut pe numele meu şi să cumpere maşina respectivă. Mă întreb oare ce informaţii mai are la dispoziţie persoana respectivă. Este înfiorător, mai ales că am venit singur aici, pentru a studia, şi nu ştiu cui să-i cer un sfat”, potrivit Observator.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel