Angela Merkel: „Rusia a făcut o mare greșeală”. Ce spune despre Putin: „Acesta este singurul limbaj pe care îl înțelege”

Loredana Iriciuc |
Data publicării:
Angela Merkel: „Rusia a făcut o mare greșeală”. Ce spune despre Putin: „Acesta este singurul limbaj pe care îl înțelege”
Angela Merkel: „Rusia a făcut o mare greșeală”. Ce spune despre Putin: „Acesta este singurul limbaj pe care îl înțelege”

Fostul cancelar german Angela Merkel a declarat că nu există nicio justificare pentru „dispreţul brutal” al Rusiei faţă de dreptul internaţional atunci când a lansat invazia în Ucraina.

„Atacul asupra Ucrainei a fost o mare greşeală din partea Rusiei şi o încălcare obiectivă a tuturor regulilor dreptului internaţional şi a tot ceea ce ne permite să trăim împreună în pace în Europa”, a declarat Merkel într-un interviu acordat jurnalistului german Alexander Osang, potrivit Știrile PRO TV.

„Dacă trecem prin secole şi spunem ce bucată de teritoriu aparţine cui, atunci vom avea doar război, iar acest lucru este absolut inacceptabil”, a adăugat ea.

Merkel a declarat că nu îşi reproşează că „nu a încercat suficient de mult” să împiedice acţiunile Rusiei în anii care au precedat invazia din 24 februarie.

„M-aş fi simţit foarte rău dacă am fi spus: oh, cu acest om nu trebuie să vorbiţi deloc”, a spus ea, referindu-se la preşedintele rus Vladimir Putin.

Faptul că Rusia şi Europa sunt vecine a condiţionat anumite relaţii, a spus Merkel.

„Nu vă puteţi ignora unul pe celălalt. Acest lucru nu va fi posibil nici în viitor”, a adăugat Merkel.

 

Merkel şi-a arătat, de asemenea, respectul pentru „voinţa” de luptă a lui Zelenski

 

De asemenea, Merkel s-a declarat convinsă că orice plan de a face din Ucraina un candidat la aderarea la NATO în timpul mandatului său ar fi fost echivalent cu o declaraţie de război, din perspectiva lui Putin.

Merkel a mai spus că preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski este „incredibil de curajos în lupta sa împotriva corupţiei”, dar „la acea vreme Ucraina era o ţară dominată de oligarhi”, ceea ce ar fi împiedicat-o să adere la NATO.

„Şi de aceea am fost strict împotrivă”, a explicat ea.

Merkel şi-a arătat, de asemenea, respectul pentru „voinţa” de luptă a lui Zelenski.

„Răspunsul său la oferta de a putea părăsi ţara - Nu am nevoie de o plimbare, am nevoie de arme - a fost foarte clar şi, de asemenea, mi-a inspirat cu adevărat respect”, a mai spus Merkel.

 

„Ura lui Putin, ostilitatea lui Putin este împotriva modelului occidental”

 

„În cele din urmă, Ucraina este un ostatic geopolitic al Occidentului. Ura lui Putin, ostilitatea lui Putin este împotriva modelului occidental. Ostilitatea lui Putin este împotriva modelului democratic occidental”, a mai adăugat Merkel.

Aceasta a afirmat că este foarte bucuroasă că Germania a decis recent să cumpere drone armate din Israel.

„A fost o luptă foarte grea pentru a investi în descurajarea militară. Acesta este singurul limbaj pe care Putin îl înţelege”, a spus ea.

„Acum este foarte, foarte important ca Uniunea Europeană să rămână unită”, a adăugat fostul canclar german.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

19 apr 2024, 22:40 in Știri
Accident de metrou la Viena 
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel