Ancheta într-o închisoare din Italia, după ce un român a fost găsit mort în propria celulă: "A fost abandonat. Era subnutrit și slăbit"

alin roman mort inchisoare Lecce
Autoritățile au demarat o anchetă, după ce un român a fost găsit mort în celula în care se afla în închisoarea din Lecce. Avocatul său spune că tânărul de 26 de ani a fost lăsat să moară de foame.

Un român în vârstă de 26 de ani a murit într-o închisoare din Italia, iar procurorii încearcă acum să afle exact în ce condiții s-a produs decesul. Cu doar o săptămână înainte, avocatul său îl găsise într-o stare îngrozitoare. Era extrem de slăbit, incapabil să se miște fără ajutor.

„A fost abandonat, lăsat să moară. Când l-am văzut ultima dată părea un mort care umbla”, a declarat avocatul, potrivit publicației Corriere Salentino.

Adelin Stanciu, care împlinise 26 de ani pe 5 august, a fost descoperit mort în celula sa din penitenciarul din Lecce pe 23 septembrie 2026. În dimineața acelei zile, agenții Poliției Penitenciare s-au uitat în celulă și au crezut că tânărul doarme. Câteva ore mai târziu, la următorul control, au constatat că nu mai respira.

Românul dormea pe o rogojină, fără să aibă nici măcar un pat. Când a fost găsit mort, era complet dezbrăcat. Conducerea penitenciarului a fost anunțată imediat, iar către Parchet a plecat informarea obligatorie în astfel de cazuri. Avocatul Luigi Pennetta cere însă să se stabilească cu precizie circumstanțele în care clientul său a murit.

"A fost abandonat, lăsat să moară. Era un băiat sănătos"

„L-am văzut pentru ultima dată cu o săptămână înainte de moarte. Era subnutrit și slăbit. Nu reușea să meargă și a fost dus la baie cu un scaun cu rotile. Era de nerecunoscut față de persoana pe care o văzusem la sfârșitul lunii iulie, când am avut o discuție anterioară”, a povestit avocatul.

Luigi Pennetta subliniază că starea lui Adelin s-a degradat într-un interval foarte scurt și acuză lipsa îngrijirilor de care ar fi avut nevoie. „A fost abandonat, lăsat să moară. Acum vrem să știm de ce. Era un băiat sănătos. Nu avea probleme. Dar când l-am văzut pentru ultima dată părea un mort care umbla. Nici măcar nu reușeam să vorbesc cu el. Părea complet absent. Mi s-a spus că nici măcar nu se mai alimenta regulat. A murit de inaniție, de neglijență, din lipsă de asistență. De ce? Ca toți deținuții, avea o singură obsesie: aceea de a ieși din închisoare”, a mai spus el.

Parchetul, prin procurorul Rosaria Petrolo, a deschis un dosar penal pentru omor din culpă. Pentru a stabili cauza decesului a fost dispusă autopsia, care va fi efectuată de medicul legist Roberto Vaglio.

Răspunsuri așteaptă și mama, precum și sora lui Adelin Stanciu. Cele două se află în România și țin permanent legătura cu avocatul tânărului.

Adelin locuia de mai multă vreme în Salento. Se afla în detenție după o scenă violentă petrecută pe 13 iunie 2025. După ce partenera sa hotărâse să încheie relația, el a atacat-o cu o foarfecă și a rănit-o, precum și pe mama acesteia. Încercând să treacă peste un balcon, tânărul a căzut de la o înălțime de câțiva metri, s-a rănit și a fost internat câteva zile.

Era condamnat la 9 ani și 8 luni de închisoare

În timp ce se afla în spital, pe numele său a fost emis un mandat de arestare preventivă pentru rele tratamente în familie în formă agravată. Ulterior, după o expertiză medico-legală asupra rănilor suferite de partenera sa, acuzațiilor li s-a adăugat și tentativa de omor. Pentru aceste fapte, Adelin Stanciu a fost condamnat pe 18 iunie la 9 ani și 8 luni de închisoare, prin procedură abreviată, după ce și-a recunoscut vinovăția.

Pentru o perioadă, românul a beneficiat de arest la domiciliu într-o comunitate din Casarano. Avocatul spune că acolo a început să manifeste un comportament neobișnuit. Angajații structurii i-au relatat lui Luigi Pennetta că tânărul stătea ore întregi sub soare.

La începutul lunii iulie a părăsit comunitatea fără autorizație ca să meargă la Urgențe și s-a întors cu întârziere. În urma acelui episod, Adelin Stanciu a fost trimis din nou în închisoare. Acolo avea să moară, iar ancheta magistraților și rezultatele autopsiei urmează să clarifice atât cauza decesului, cât și împrejurările în care starea sa fizică s-a deteriorat atât de puternic.

În urmă cu câteva zile, un alt român a avut parte de un sfârșit tragic în Italia. Tânărul a ieșit de la petrecerea unei nunți și a fost spulberat de o mașină.
 

Alte știri de interes
x close