Ambasada României în Spania, mesaj pentru conaționali: Rămânem angajați în acordarea asistenței și protecției consulare tuturor românilor

Nicoleta Baciu |
Data publicării:
Ambasada României în Spania, mesaj pentru conaționali Rămânem angajați în acordarea asistenței și protecției consulare tuturor românilor
Ambasada României în Spania, mesaj pentru conaționali Rămânem angajați în acordarea asistenței și protecției consulare tuturor românilor

Ambasada României în Spania a postat pe pagina sa de facebook, un bilanț al anului 2021, despre care spune că a fost "un  an cu multe provocări, dar și cu reușite în materie de asistență și protecție consulară". 

"Împărtășim cu dumneavoastră retrospectiva acțiunilor întreprinse de Secția Consulară a Ambasadei României la Madrid în 2021: 55.910 servicii consulare soluționate (care includ cele 1.434 de servicii consulare soluționate în cadrul consulatelor itinerante din Insulele Canare)", scrie Ambasada României în Spania.

La acesta se adaugă asistență și protecție consulară specifică acordată în caz de accidente/decese/spitalizări și în situații speciale (furtuna de zăpadă Filomena, erupția vulcanului din La Palma etc.), precum și persoanelor vulnerabile, minorilor tutelați, persoanelor aflate în stare privativă de libertate.

Au fost gestionate aproximativ 28.400 de apeluri primite (inclusiv urgențe/cazuri speciale). A fost acordată asistență personalizată la sediul Secției Consulare acordată de atașatul pe probleme de muncă și sociale.

Nu a lipsit informarea continuă pe teme consulare: dialog cu diaspora pe teme consulare, sesiuni de informare pe Facebook, participare la emisiunea „În dialog cu Ambasada” de la postul Radio Românul și campania de informare pe teme consulare derulată în colaborare cu acest post de radio; dialogul excelent cu autoritățile spaniole privind optimizarea gestionării cazurilor de asistență consulară.

 

Dialog cu autoritățile spaniole

 

Pe data de 25 octombrie 2021, la Madrid, au avut loc consultări româno-spaniole la nivel de Director general pentru afaceri consulare în Ministerul Afacerilor Externe. Au urmat reuniuni periodice de lucru cu autoritățile spaniole pe teme privind minorii tutelați, persoanele deținute. La acestea se adaugă lansarea de către Primăria din Torre* de Ardoz a unui serviciu gratuit de consiliere a cetățenilor români privind serviciile consulare oferite de către Secția consulară a ambasadei. 

Au fost organizate reuniuni de lucru lunare cu membrii Corpului consular acreditat la Madrid și reprezentanți ai autorităților spaniole, dar și reuniuni de coordonare trimestriale ș reuniuni de lucru lunare ale oficiilor consulare ale României în Spania.

"Privim cu încredere spre noul an și rămânem angajați în acordarea asistenței și protecției consulare tuturor cetățenilor români din circumscripția consulară a Ambasadei României în Regatul Spaniei", se mai spune în mesajul postat de Ambasada României în Spania.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel