Alocații Austria. Reacția Ministerului pentru românii de pretutindeni, după DECIZIA CE

Gabriel Nuță-Stoica |
Data publicării:

Ministerul pentru Românii de Pretutindeni (MRP) a luat notă de decizia Comisiei Europene de a deschide împotriva Austriei procedura de constatare a neîndeplinirii obligaţiilor în speţa indexării alocaţiilor pentru copii şi salută faptul că mecanismele şi instituţiile Uniunii Europene acţionează în spiritul echităţii şi al tratamentului egal, principii pe care se bazează piaţa unică europeană.

"Ministerul îşi exprimă încrederea că procedurile legale prevăzute în asemenea situaţii vor duce la o soluţionare a acestui dosar care, aşa cum MRP a semnalat deja, este unul la nivel european şi cere o rezolvare la nivel european. Prin această decizie, Comisia Europeană confirmă că legea intrată în vigoare la 1 ianuarie 2019 în Austria, prin care se reduc alocaţiile copiilor cetăţenilor europeni care lucrează în această ţară, în funcţie de statul de rezidenţă al copiilor, încalcă normele UE în materie de securitate socială, precum şi principiul egalităţii de tratament aplicat lucrătorilor care sunt cetăţeni ai unui alt stat membru, în ceea ce priveşte beneficiile sociale şi fiscale (Regulamentul UE nr. 492/2011)", se precizează într-un comunicat de presă transmis, joi, de minister.

Vezi și: Alocații Austria. UE SANCȚIONEAZĂ Austria după ce TĂIAT alocațiile pentru ROMÂNI. Procedură de URGENȚĂ

Pentru cetăţenii români aflaţi în Austria şi care au copiii în România, măsura a însemnat reducerea cu aproximativ 50% a alocaţiilor primite, potrivit sursei citate.

MRP anunţă că va continua să trateze cu prioritate situaţia românilor din Austria afectaţi de indexarea alocaţiilor pentru copii, precum şi demersurile şi procedurile iniţiate de forurile europene.

"Guvernul României a adus tema în atenţie la nivelul UE şi a insistat pe găsirea unor soluţii care să nu discrimineze şi care să respecte valorile comune europene. România, din postura de mediator conferită de deţinerea Preşedinţiei rotative a Consiliului Uniunii Europene, va acţiona ca un promotor al dialogului şi al unei soluţii comune în acest dosar", se precizează în comunicat. 

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel