Alertă în România. Peste 500 de focare, în zeci de judeţe. NU este COVID

Nicoleta Baciu |
Data publicării:
medic_veterinar
medic_veterinar

Autoritatea Naţională Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) anunţă că sunt 525 de focare de pestă porcină africană active în ţară, la nivelul a 40 de judeţe.

 

”În România, la data de 02.10.2020, pesta porcină africană (PPA) evoluează în 40 de judeţe din care în 36 de judeţe sunt afectaţi de virusul pestei porcine africane atât porcii domestici cât şi mistreţii, în 2 judeţe sunt afectaţi de virusul PPA numai mistreţii, iar în 2 judeţe sunt afectaţi numai porcii domestici. În prezent sunt active un număr de 525 de focare PPA, din care 14 focare în exploataţii comerciale şi 3 focare în exploataţii comerciale de tip A”, a transmis, vineri, ANSVSA, printr-un comunicat de presă.

În intervalul 24.09. – 30.09.2020 au fost înregistrate 27 focare noi de PPA şi au fost stinse 19 focare. ”De la prima semnalare a prezenţei virusului PPA în România, pe data de 31 iulie 2017 şi până în prezent, au fost diagnosticate 3.918 cazuri la mistreţi în 38 de judeţe. În conformitate cu prevederile europene, cazurile la mistreţi se sting după cel puţin 2 ani de la apariţia lor”, a transmis ANSVSA.  În judeţul Teleorman s-au înregistrat cele mai multe cazuri de mistreţi morţi, cu PPA, respectiv 492, iar 48 de mistreţi bolnavi au fost vânaţi. Peste o sută de cazuri la mistreţi s-au mai înregistrat în judeţele Argeş, Bihor, Botoşani, Călăraşi, Giurgiu, Ialomiţa, Ilfov, Prahova, Satu-Mare, Sălaj, Teleorman, Tulcea şi Vâlcea.

Pentru această boală nu există vaccin, singura metodă de protejare a sănătăţii animalelor fiind respectarea condiţiilor de biosecuritate. Peste porcină africană nu produce îmbolnăviri la oameni.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

19 apr 2024, 22:40 in Știri
Accident de metrou la Viena 
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel