Tragedia de la Spitalul pentru copii „Sfânta Maria” din Iași se adâncește. O fetiță de numai trei luni, transferată la Spitalul „Grigore Alexandrescu” din București după ce a fost infectată cu bacteria Serratia, a murit. Este cel de-al șaptelea copil care își pierde viața în acest scandal medical ce a zguduit opinia publică. Micuța suferea și de o malformație cardiacă, ceea ce i-a complicat și mai mult starea de sănătate.
În acest context, președintele Consiliului Județean Iași, Costel Alexe, a anunțat, luni, demiterea managerului Spitalului „Sf. Maria”, dr. Cătălina Ionescu. Aceasta nu părăsește însă unitatea, urmând să revină în funcția de manager medical. „Orice declarație privind ceea ce s-a întâmplat la Spitalul ‘Sf. Maria’ va fi făcută după finalizarea raportului Corpului de Control al Prim-ministrului. Până nu vom vedea care sunt concluziile nu ne vom pronunța nici despre partea medicală. Doamna Cătălina Ionescu este astăzi managerul spitalului, iar ulterior se va întoarce în funcția de manager medical”, a declarat Alexe.
Un nou manager, din interiorul spitalului
Șeful CJ Iași a precizat că propunerea pentru funcția de manager este medicul primar Radu Constantin Luca, care activează în cadrul spitalului din 2007, inițial ca rezident, iar din 2014 ca medic specialist. „Este un medic cu experiență, un om implicat în activitatea medicală. Sunt convins că în această perioadă va reuși să facă față provocărilor și, mai ales, să asigure bunul mers al funcționării spitalului. Referințele sunt foarte bune din partea colegilor”, a subliniat Alexe.
Între timp, Corpul de Control al Ministerului Sănătății a demarat verificări la unitatea medicală pentru a stabili cauzele infectărilor și responsabilitățile. Președintele CJ Iași a anunțat și convocarea, marți, a Consiliului de Administrație al spitalului, precum și a altor unități medicale aflate în subordinea instituției, „pentru o discuție constructivă”, cu scopul declarat de a preveni astfel de situații dramatice.
Decesele repetate ale copiilor infectați cu bacteria Serratia la Iași au ridicat serioase semne de întrebare asupra modului în care sunt gestionate infecțiile nosocomiale și asupra siguranței pacienților internați în spitalele din România.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News