Accidente grave pe șoselele din România, în această seară

Foto: ISU Vâlcea
Foto: ISU Vâlcea

Mai multe accidente rutiere au avut loc duminică seara pe șoselele din România. 

Circulaţia pe DN 67, în apropierea municipiului Râmnicu Vâlcea, se desfăşoară cu dificultate duminică seara, în urma unui accident rutier produs în comuna Budeşti, în care au fost implicate trei autoturisme, potrivit Poliţiei Vâlcea, scrie Agerpres. 

Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vâlcea au precizat că, din primele date, trei persoane ar fi rănite uşor.

"Poliţiştii Serviciului rutier intervin la un accident pe Drumul Naţional 67, comuna Budeşti, kilometrul 198, fiind implicate trei autoturisme. Din primele informaţii, în urma accidentului au rezultat trei victime rănite uşor. Conducătorii auto au permise de conducere valabile şi nu au consumat alcool", au transmis poliţiştii vâlceni.

În zonă se circulă alternativ până la finalizarea cercetărilor pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.

Harghita: Fetiţă de 6 ani, decedată după ce a fost acroşată, la trecerea drumului, de o maşină

 

O fetiţă de 6 ani a murit după ce a fost acroşată de o maşină în timp ce a încercat să traverseze drumul duminică după-amiază, în localitatea Ocna de Sus, pe DN 13 A, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean Harghita, mai scrie Agerpres. 

După accident, rudele victimei s-au adunat la locul acestuia, manifestându-se violent, din acest motiv la faţa locului fiind direcţionate două echipe de luptători SAS şi patrule de poliţie din localităţile învecinate, a precizat sursa citată.

Şoferul maşinii care a acroşat copilul este un bărbat de 45 de ani, din Cristuru Secuiesc, care se deplasa dinspre Praid către Odorheiu Secuiesc. Potrivit IPJ Harghita, conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind zero.

"Datorită faptului că, imediat după accident, în zonă au început să vină, în număr mare, rude ale minorei, care au început să se manifeste violent, la faţa locului s-au deplasat două echipe de luptători din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale şi patrulele de poliţie disponibile din localităţile învecinate, pentru a preîntâmpina o posibilă tulburare a ordinii publice. În cauză, poliţiştii continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă, în vederea stabilirii cauzelor şi condiţiilor în care a avut loc accidentul", a transmis IPJ Harghita.

Timiş: Opt persoane, dintre care cinci copii, rănite într-un accident în municipiul reşedinţă

 

Opt persoane, dintre care cinci copii, au ajuns la spital, duminică după-amiază, în urma unui accident care a avut loc pe şoseaua de centură a Timişoarei şi în care au fost implicate două autovehicule.

Potrivit Inspectoratului Judeţean de Poliţie Timiş, o tânără de 19 ani, care a condus un autoturism pe şoseaua de centură a municipiului Timişoara, dinspre sensul giratoriu de la Giarmata către cel de la Aeroport, a intrat în coliziune cu un alt autoturism care se deplasa din sensul opus de mers, care era condus de un bărbat de 42 de ani.

În urma impactului, cei doi conducători auto, precum şi o femeie şi cinci minori (două fete şi trei băieţi) cu vârste cuprinse între doi şi 13 ani), pasageri în autovehiculul condus de bărbatul de 42 de ani, au fost răniţi şi transportaţi la spital.

"În total sunt opt victime, respectiv şapte din maşina condusă de bărbat şi conducătoarea auto de 19 ani. Poliţiştii au întocmit un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă şi continuă cercetările pentru a stabili toate cauzele şi împrejurările producerii accidentului", a precizat Biroul de presă al IPJ0 Timiş. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News


Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy