Accident rutier grav, cu cinci mașini, la intrare în municipiul Botoșani. Nouă victime, printre care un minor, au ajuns la spital

Nicoleta Baciu |
Data publicării:
Accident rutier grav, cu cinci mașini, la intrare în municipiul Botoșani. Nouă victime, la spital Sursa StiriBotosan
Accident rutier grav, cu cinci mașini, la intrare în municipiul Botoșani. Nouă victime, la spital Sursa StiriBotosan

Un accident rutier grfav a avut loc, astăzi, la marginea municipiului Botoșani, chiar înainte de Dedeman, la intrarea de pe drumul dinspre Suceava. În impact au fost implicate cinci autoturisme.

Nu mai puțin de nouă persoane au avut nevoie de intervenția medicilor. La  fața locului au fost direcţionate mai multe echipaje de pompieri, descarcerare, poliţie, Smurd şi mașini de ambulanţă.

“La sosirea forțelor de intervenție la fața locului, au constatat că în accident au fost implicate cinci autoturisme. Nouă persoane, dintre care și un copil de 6 ani, au primit îngrijiri medicale la fața locului. Toate sunt conștiente. Șase dintre ele au fost transportate la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate. Pompierii au intervenit pentru inlaturarea pericolului de incendiu, fiind deconectate bornele bateriilor”, a explicat Dorina Lupu, purtătorul de cuvânt al ISU Botoșani, relatează stiri.botosani.ro.

Din verificarile efectuate până în acest moment s-a stabilit faptul că o tânără de 31 de ani, din municipiul Botoșani, în timp ce conducea auto marca BMW pe strada Sucevei, direcția de deplasare dinspre strada Pacea către localitatea Hudum, a pierdut controlul asupra direcției de mers și a pătruns pe contrasens, intrând în coliziune cu alte 4 autoturisme care circulau regulamentar din sens opus.

“În urma impactului șapte persoane au suferit leziuni și fost transportate la spital, dintre care un minor. Toți conducătorii auto au fost testați alcoolscipic rezultatele fiind negative. Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă. La această oră se efectuează cercetarea la fața locului, traficul fiind deviat prin parcul de agrement Cornișa”, au anunțat și polițiștii de la Botoșani.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

19 apr 2024, 22:40 in Știri
Accident de metrou la Viena 
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel