Accident grav în Corabia, județul Olt: patru răniți. UPDATE: un bărbat a MURIT

Liviu Ludovic |
Data actualizării: | Data publicării:

Patru persoane au fost rănite, sâmbătă, după impactul dintre două mașini, pe DN 54A, în Corabia, județul Olt. Traficul rutier în zonă este blocat.

UPDATE! Una dintre persoanele implicate în accident a decedat. Este vorba de un tânăr de 25 de ani.​

Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române a transmis că două mașini au fost implicate într-o coliziune, pe DN 54A, la ieșirea din localitatea Corabia, județul Olt, către Bechet.

Patru persoane au fost rănite, victimele fiind asistate medical la fața locului, unul dintre șoferi, în vârstă de 25 de ani, și o fetiță de 9 ani, care se afla în mașina acestuia, fiind în stare critică.

„Într-un autoturism erau patru persoane. Șoferul se află în stop cardio-respirator și este resuscitat O fetiță de nouă ani urmează să fie transportată la UPU Craiova cu elicopterul SMURD. Un băiat de 11 ani a fost transportat la Spitalul Corabia și mama minorilor, în vârstă de 32 de ani, a fost transportată tot la Spitalul Corabia. Șoferul celuilalt autoturism, în vârstă de 57 de ani, a fost asistat la locul evenimentului și a refuzat transportul la spital”, au transmis reprezentanții ISU Olt.

Toate cele cinci persoane implicate în accident sunt din orașul Corabia.

„Unul dintre conducătorii auto nu se afla sub influența băuturilor alcoolice în momentul producerii evenimentului, iar cel de-al doilea nu a putut fi testat”, au transmis reprezentanții Poliției Olt.

Polițiștii fac cercetări pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc accidentul.

Traficul rutier în zona producerii accidentului este blocat la ora transmiterii știrii.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel