Accident cumplit în Neamţ: Doi români, răniți după ce mașina s-a răsturnat

Mihaela Horchidan |
Data publicării:
Accident cumplit în Neamţ: Doi români, răniți după ce mașina s-a răsturnat
Accident cumplit în Neamţ: Doi români, răniți după ce mașina s-a răsturnat

Doi români au fost răniți după ce s-au răsturnat, vineri, cu autoturismul în localitatea Dumbrava, din comuna Timişeşti.

Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Neamţ, locotenentul Irina Popa, ambele victime au reuşit să iasă din autoturism până la sosirea pompierilor.

"Conducătorul auto, un bărbat de 57 de ani, a primit îngrijiri medicale la locul evenimentului de la echipajul SMURD, ulterior fiind transportat la Centrul de Primiri Urgenţe Târgu Neamţ.

Pasagera din autoturism, o femeie de 44 de ani, a fost preluată de un echipaj de la SAJ şi transportată la Centrul de Primiri Urgenţe Târgu Neamţ", a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ, locotenentul Irina Popa.

În urma impactului, poliţiştii rutieri efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal privind infracţiunea de vătămare corporală din culpă, scrie Agerpres.

 

Tragedie fără margini într-o familie. Doi frați, de 14 și 16 ani, au murit într-un accident de motocicletă

 

Un accident tragic a avut loc în urmă cu o zi. Astfel, în urma accidentului, doi frați, de 14 și 16 ani, au decedat.

Potrivit Poliției, cei doi minorii ar fi luat o motocicletă de la o rudă și au mers să se plimbe cu ea. Neavând permis auto,  băiatul de 16 ani, care conducea mijlocul de transport, a pierdut controlul și s-a izbit în plină viteză de o plită de beton din afara carosabilului.

Ofițerul de presă a Inspectoratului de Poliție Drochia, Ina Moscaliuc, a declarat că accidentul a avut loc în seara de miercuri, 24 noiembrie, în jurul orei 23:00, la ieșire din satul Chetrosu, raionul Drochia. La fața locului oamenii legii au stabilit că în accident au fost implicați doi minori, care au decedat înainte de venirea ambulanței, scrie replicamedia.md.

Adolescentul de 16 ani, care a condus motocicletă de marca „Haojin 200”, fără numere de înmatriculare, nu avea permis de conducere. Ambii minori erau locuitori ai satului Șuri. Preliminar, se crede că din cauza nerespectării vitezei de deplasare, băiatul de 16 ani a pierdut controlul ghidonului și s-a izbit violent de o plită din beton. Impactul a fost într-atât de puternic, încât ambii frați au decedat pe loc.

Ina Moscalenco a precizat că motocicleta aparținea unor rude ale celor doi frați. Polițiștii urmează să stabilească dacă motocicleta a fost transmisă minorilor sau aceștia ar fi luat-o fără permisiunea proprietarului. Poliția face în continuare cercetări în acest caz, pentru a stabili cu exactitate cauzele care au dus la producerea accidentului.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel