65 de cetăţeni străini au fost prinși în timp ce încercau să treacă ilegal frontiera la Vama Nădlac 2

Alexandra Curtache |
Data publicării:
Camion, care venea din Turcia, verificat la frontieră. Trei migranți, descoperiți printre marfa transportată
Camion, care venea din Turcia, verificat la frontieră. Trei migranți, descoperiți printre marfa transportată

Poliţiştii de frontieră de la Vama Nădlac 2 au depistat 65 de cetăţeni din India, Pakistan, Irak şi Turcia care încercau să treacă ilegal frontiera în Ungaria, ascunşi în două automarfare încărcate cu tâmplărie PVC şi anvelope.

Potrivit unui comunicat de presă remis de Poliţia de Frontieră, vineri dimineaţă, la punctul de trecere a frontierei Nădlac 2, s-a efectuat controlul asupra a două ansambluri rutiere înmatriculate în România şi Bulgaria, conduse de un şofer român, respectiv bulgar.

 

Străinii erau ascunși printre marfa transportată



"Şoferii transportau, conform documentelor de însoţire a mărfii, tâmplărie PVC şi anvelope pentru societăţi comerciale din Olanda şi Italia. În urma efectuării controlului amănunţit al mijloacelor de transport, au fost descoperiţi, ascunşi în semiremorci, printre marfa transportată, 65 de cetăţeni străini, în total.

Persoanele au fost preluate şi transportate la sediul sectorului pentru cercetări. În cadrul verificărilor preliminare, s-a stabilit că sunt cetăţeni din India, Pakistan, Irak şi Turcia şi intenţionau să ajungă în mod fraudulos într-un stat din Spaţiul Schengen", se precizează în comunicat.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în vederea stabilirii activităţii infracţionale, urmând să fie dispuse măsurile legale care se impun.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

19 apr 2024, 22:40 in Știri
Accident de metrou la Viena 
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel