15 zile DECISIVE în Italia. Țara, lovită de al treilea val. Terapiile intensive, tot mai pline. Noul decret intră în vigoare de sâmbătă, 6 martie

Bogdan Bolojan / 5 mar 2021, 10:19 Salveaza PDF Comentarii

Este îngrijorare în Italia, după creșterea majoră a numărului de infectări. Secțiile de Terapie Intensivă sunt tot mai pline de la o zi la alta, iar sâmbătă, 6 martie va intra în vigoare și noul decret care va fi valabil pentru 30 de zile, care va cuprinde și perioada de Paști. Autoritățile spun că următoarele 15 zile sunt decisive, iar în cazul în care ritmul de infectări și internări la Terapie Intensivă se menține, ar putea fi luate măsuri mult mai dure. 

Cel mai alarmant este numărul de internați de la terapie intensivă: 2.475 de persoane, chiar mai îngrijorător fiind numărul uriaș de persoane ajunse la Terapie Intensivă, joi, 4 martie, atunci când au fost internate pe secție 232 de pacienți în stare gravă. În acest ritm există riscul de a se ajunge în situația de anul trecut, la începutul izbucnirii pandemiei, atunci când Italia a fost lovită cel mai grav din toată Europa. 

Autoritățile anunță că pragul critic de 3.000 de pacienți internați la Terapie Intensivă este cel care declanșează alarma. Datele din ultimele zile referitoare la noua tulpină arată creșterea rapidă a curbei epidemiologice, fiind cel de-al doilea indicator important care este urmărit foarte atent de către experți. Datele coroborate demonstrează că al treilea val a început deja în Italia. Astfel se justifică solicitarea Guvernului de a trimite președinții și primarii regionali toate zonele în care se identifică focare de infectare pentru măsuri imediate și aplicate ferm. 

Nou lockdown în Italia?

Dacă nici aceste măsuri și mobilizarea propusă nu vor fi suficiente pentru a opri răspândirea Covid-19, trebuie impuse restricții mult mai dure, relatează Corriere.  În momentul în care ipoteza revenirii la un lockdown este exclusă, alte ipoteze continuă să fie analizate. Și toți merg în aceeași direcție: să se limiteze cât mai mult mișcarea oamenilor, pentru limitarea contactului dintre ei.

*Dacă doriți să fiți notificați direct pe Whats App atunci când se întâmplă ceva important care privește românii din Italia, puteți intra în grupul de Whats App al cititorilor fideli din Diaspora ai StiriDiaspora, accesând următorul link-> https://chat.whatsapp.com/JCB7XM4tEl08V1iMcc9g8N

„Următoarele cincisprezece zile vor fi decisive, trebuie să monitorizăm efectul ordonanțelor asupra schimbării curbei contagiunii”, repetă ministrul Sănătății, Roberto Speranza și cel al Afacerilor Regionale, Mariastella Gelmini.

Noul decret care prevede restricții intră în vigoare de sâmbătă 6 martie, dar nu conține măsuri suplimentare față de cele care sunt deja în vigoare. Cu toate acestea, noul decret confirmă valabilitatea măsurilor în vigoare și, mai presus de toate, acoperă perioada sărbătorilor de Paște considerate a fi de risc maxim, la fel ca sărbătorile de Crăciun. 

Citește și Lista cu noile restricții din Italia, valabile din 6 martie. Vor fi în vigoare si de Paști

[citeste si]

Get it on App Store Get it on Google Play


  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

  TOP STIRI CELE MAI

Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy