Zelenski vizitează oraşul Herson, recucerit recent de forţele ucrainene

Nicoleta Nicolau |
Data publicării:

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a vizitat luni Herson, oraş cheie din sudul Ucrainei recucerit săptămâna trecută din mâinile forţelor ruse, a indicat pentru AFP o sursă din interiorul preşedinţiei de la Kiev, transmite AFP.

Zelenski s-a deplasat în ţinută în stil militar pe străzile oraşului, însoţit de gărzile sale de corp înarmate, fără însă ca el să poarte cască sau vestă antiglonţ, potrivit înregistrărilor video postate pe social media.

''Glorie Ucrainei!'', au strigat mai mulţi localnici de la balconul unui bloc. ''Glorie eroilor!'', au răspuns, conform tradiţiei, şeful statului ucrainean şi cei care îl însoţeau.

Forţele ruse s-au retras de câteva zile din Herson după opt luni de ocupaţie, ceea ce le-a permis soldaţilor ucraineni să intre vineri în oraş. În urmă cu două zile, Volodimir Zelenski a spus că forţele ruse au distrus infrastructura critică din oraşul Herson înainte de a-l părăsi, adăugând că autorităţile locale încep să stabilizeze oraşul.

Zelenski vizitează oraşul Herson, recucerit recent de forţele ucrainene 

 

Locuitorii au întâmpinat cu bucurie trupele ucrainene în centrul Herson vineri, după ce Rusia a abandonat singura capitala regională pe care o cucerise de la începutul războiului.

'Înainte de a părăsi Hersonul, ocupanţii au distrus toată infrastructura critică: comunicaţii, apă, căldură, electricitate. Ruşii de peste tot au acelaşi scop: să umilească oamenii cât de mult posibil. Dar vom reface totul, credeţi-mă', a afirmat Zelenski într-un discurs înregistrat video.

El a spus că trupele ucrainene au preluat controlul asupra a peste 60 de aşezări în regiunea Herson, potrivit Agerpres.

Volodimir Zelenski salută ''o zi istorică'' după retragerea rușilor din Herson

 

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a salutat vineri "o zi istorică" după recucerirea Hersonului, oraş important din sudul Ucrainei, de către trupele Kievului în urma retragerii forţelor ruse, relatează AFP.

"Ziua de astăzi este istorică!", a spus Zelenski în alocuţiunea sa zilnică publicată pe reţelele de socializare.

"Poporul nostru. Al nostru. Herson", a scris el anterior pe Telegram, însoţindu-şi mesajul scurt cu drapelul ucrainean albastru şi galben.

În alocuţiunea sa, Zelenski a precizat că armata ucraineană "este în prezent la periferia oraşului". "Dar unităţi speciale sunt deja în oraş", a adăugat el.

Preşedintele ucrainean a salutat de asemenea curajul locuitorilor din Herson, care au trăit sub ocupaţia rusă de la mijlocul lunii martie.

"Ei nu au abandonat niciodată Ucraina", a spus Zelenski.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel