Zeci de trenuri de mare viteză din Germania, întârziate din cauza unui ROMÂN

Alexandru Ichim |
Data publicării:

Un tânăr român aflat în Germania a încetinit activitatea a cel puțin 20 de trenuri după ce s-a plimbat nestingherit pe șinele de cale ferată. Poliția a intervenit pentru a-l legitima. Riscul unui accident grav era iminent, spun autoritățile.

Pentru că un bărbat mergea pe șinele de tren dintre stațiile Baunatal-Guntershausen și Kassel-Oberzwehren, polițiștii federali au fost nevoiți să intervină ieri după-amiază, 24 ianuarie, scrie news.de.

În gara Kassel-Oberzwehren, oficialii au ridicat un bărbat fără adăpost de 26 de ani. Potrivit mărturiilor, bărbatul se deplasa pe șinele de tren fără un motiv anume.

Trenurile au trebuit să meargă încet, numeroase întârzieri

 

Din cauza incidentului, trenurile au fost nevoite să circule extrem de încet pe tronsonul menționat. Drept urmare, aproximativ 20 de trenuri au fost întârziate cu o jumătate de oră fiecare.

Pentru a-și stabili identitatea, bărbatul din România a fost nevoit să însoțească poliția federală la secție. Oamenii legii l-au informat pe român că pericolul de a fi lovit de trenuri și ucis este foarte mare în astfel de cazuri.

Inspectoratul Federal de Poliție din Kassel a inițiat proceduri administrative împotriva tânărului de 26 de ani. Acest raport a fost trimis la 25 ianuarie 2022, ora 01:14 de către Inspectoratul Federal de Poliție din Kassel.

Statitici accidente produse în Germania

 

În regiunea Renania-Palatinat, în 2020, au existat 128 de decese și 22.352 de răniți dintr-un total de 17.407 accidente rutiere care au implicat vătămări corporale. S-a înregistrat o uşoară tendinţă de scădere a accidentelor de circulaţie înregistrate de poliţie în toată Germania în ultimii ani. Un total de 2.245.245 de accidente rutiere au fost înregistrate în 2020, față de 2.685.661 de cazuri în 2019 și 2.636.468 de cazuri în 2018.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel