Zbor anulat, întârziat sau ți s-a refuzat îmbarcarea? Iată ce drepturi ai

Gabriel Nuță-Stoica |
Data publicării:

Știți că dacă zborul dumneavoastră a fost anulat, a avut întârziere sau vi s-a refuzat îmbarcarea, legislația europeană vă oferă o serie de drepturi?

Este foarte important să vă cunoașteți drepturile atunci când călătoriți cu avionul. Iată ce trebuie să știți dacă zborul dumneavoastră a fost anulat, a avut întârziere sau vi s-a refuzat îmbarcarea, potrivit legislației europene.

Drepturile pasagerilor în transportul aerian

 

Drepturile pasagerilor în transportul aerian, prevăzute de UE, se aplică:

- Dacă zborul este efectuat pe teritoriul UE (indiferent dacă este operat de o companie din UE sau din afara UE)

- Dacă aterizați pe un aeroport din UE venind din afara Uniunii, iar cursa este operată de o companie din UE

- Dacă decolați de pe un aeroport din UE către o țară din afara Uniunii, indiferent dacă zborul este operat de o companie din UE sau din afara UE

- Dacă nu ați primit deja anumite compensații (despăgubiri, redirecționare, asistență din partea companiei aeriene) pentru probleme legate de zbor în baza legislației relevante a unei țări din afara UE.

- Călătoriile din Regatul Unit către țări din UE

Începând cu 1 ianuarie 2021, normele UE privind drepturile pasagerilor care utilizează transportul aerian nu se aplică în cazurile de refuz la îmbarcare, anulare sau întârziere a zborurilor din Regatul Unit către UE dacă zborul este operat de un transportator din Regatul Unit sau de un alt transportator din afara UE, chiar dacă ați rezervat zborul înainte de această dată. Cu toate acestea, normele UE continuă să se aplice și după 1 ianuarie 2021 în cazul în care zborul dumneavoastră din Regatul Unit către UE este operat de un transportator din UE, cu excepția cazului în care ați primit deja compensații în temeiul legislației Regatului Unit.

UE înseamnă, în acest context, cele 27 de state membre, inclusiv Guadelupa, Guyana Franceză, Martinica, Réunion, Mayotte, Saint-Martin (Antilele Franceze), Azore, Madeira și Insulele Canare (dar nu și Insulele Feroe). Normele UE se aplică, de asemenea, zborurilor către și dinspre Islanda , Norvegia  și Elveția, potrivit portalului de informare Your Europe.

Zbor anulat, întârziat sau ți s-a refuzat îmbarcarea? Iată ce drepturi ai

 

Recent, o companie aeriană din Europa mi-a pierdut bagajul. Am înaintat o plângere către compania respectivă, dar răspunsul pe care l-am primit nu mă mulțumește pe deplin. Mă pot adresa altui organism?

- DA. Pentru zboruri transfrontaliere, puteți contacta Centrul european al consumatorilor din țara dumneavoastră. Pentru zboruri interne, contactați un centru național pentru consumatori din țara dumneavoastră.

Am rezervat de curând un zbor și am fost șocat de prețul final, rezultat în urma adăugării tuturor taxelor și comisioanelor. Nu ar fi normal ca prețul total al biletului (inclusiv taxele) să fie comunicat de către companiile aeriene încă de la începutul procedurii?

- BA DA. Fiecare cost (prețul biletului, taxele, suprataxele și comisioanele) trebuie să fie afișat în mod vizibil.

Dacă aeroportul din care plec este situat în afara UE (călătoresc, de exemplu, dinspre SUA către Paris), am vreun drept în cazul în care zborul este anulat?

- DA. Drepturile pasagerilor din UE se aplică în acest caz dacă zborul este operat de un transportator autorizat într-o țară din UE. Dacă zborul dumneavoastră este operat de un transportator din afara UE, este posibil să beneficiați de anumite drepturi în baza legislației relevante a țării în care este autorizat transportatorul.

Am rezervat un zbor de la Barcelona la Roma. Din cauza traficului intens, am ajuns la aeroport cu întârziere, chiar înainte de închiderea porților și nu mi s-a mai permis să urc la bordul avionului. Am vreun drept în acest caz?

- NU, pentru că nu ați respectat obligația de a vă prezenta la check-in în termenul stabilit.

Zborul meu a fost anulat. Există un termen-limită pentru introducerea unei acțiuni în justiție în vederea obținerii unei despăgubiri?

- Acest lucru depinde de legislațiile naționale, deci eventualul termen-limită variază de la o țară la alta. Întrebați organismul național de aplicare a legii din țara în cauză sau un centru național pentru consumatori.

Am vreun drept dacă ratez un zbor de legătură?

- DA, dacă zborurile au fost rezervate împreună și ați ajuns la destinația finală cu o întârziere de cel puțin 3 ore, aveți dreptul la despăgubiri, cu excepția cazului în care întârzierea a fost cauzată de circumstanțe extraordinare.

Zborul meu urma să plece de la Berlin în această dimineață, însă compania aeriană tocmai mi-a trimis un mesaj prin care mă anunță că zborul a fost anulat. Am vreun drept în acest caz?

- DA, aveți anumite drepturi în baza legislației UE. Puteți solicita rambursarea prețului total al biletului pentru partea de călătorie neefectuată sau redirecționare în cel mai scurt timp. În cazul în care vă aflați deja la aeroport și optați pentru redirecționare, aveți dreptul la mese și băuturi răcoritoare, în funcție de timpul de așteptare, și la două apeluri telefonice, mesaje sau e-mailuri. De asemenea, aveți dreptul la cazare peste noapte, în cazul în care redirecționarea are loc a doua zi și, în funcție de circumstanțe, puteți primi compensații financiare.

O defecțiune tehnică a avionului pot fi considerată „circumstanță excepțională”?

- NU poate fi considerată circumstanță excepțională dacă problema tehnică a intervenit în timpul unei operațiuni normale de întreținere a aeronavei sau dacă este cauzată de neîntreținerea corespunzătoare a aeronavei.
DA, poate fi considerată circumstanță excepțională dacă problema tehnică este legată de un incident care nu a fost cauzat de activitatea transportatorului aerian și nu este sub controlul lui, din cauza naturii sau originii incidentului. De exemplu, un defect de fabricație ascuns descoperit de producătorul aeronavei ori de o autoritate competentă sau daunele provocate aeronavei printr-un act de sabotaj sau terorism sunt considerate circumstanțe excepționale.

Când poți solicita compensații financiare

 

Zborul meu a avut întârziere și am ajuns la destinație cu 4 ore mai târziu. Pot solicita compensații financiare?

- DA. Dacă ajungeți la destinația finală cu o întârziere de cel puțin 3 ore, aveți dreptul la despăgubiri, dacă întârzierea nu este cauzată de circumstanțe extraordinare. Dacă zborul are o întârziere de cel puțin 2 ore la plecare, compania aeriană trebuie să vă ofere asistență (gustări și băuturi răcoritoare și, dacă este necesar, cazare). Dacă ajungeți la destinația finală cu o întârziere de peste 3 ore, ați putea avea dreptul și la compensații financiare.

Când am ajuns la check-in, am fost informat că zborul meu dinspre Bruxelles către Varșovia a fost anulat. Am decis să nu mai plec. Mi s-a spus că mi se va rambursa prețul biletului și că, în plus, voi primi și o despăgubire financiară. Au trecut deja câteva săptămâni și nu am primit nimic. Există un termen-limită pentru efectuarea acestor plăți?

DA. Costul biletului trebuie rambursat în 7 zile de la anularea zborului. Plata unei despăgubiri depinde de motivul pentru care a fost anulat zborul, dar normele UE nu prevăd un termen-limită pentru efectuarea acesteia.Am dreptul la despăgubire numai pentru zborurile care au fost anulate sau și pentru cele care au întârzieri? Aveți dreptul la despăgubire în ambele situații. Atenție însă, în cazul zborurilor anulate/întârziate, nu aveți dreptul la despăgubiri dacă anularea/întârzierea a fost cauzată de circumstanțe extraordinare, de exemplu de condiții meteo nefavorabile. În astfel de cazuri, chiar dacă nu veți primi despăgubiri, operatorul trebuie totuși să vă ofere o altă soluție (rambursare sau redirecționare) și asistență (mese și/sau cazare) pe durata așteptării unui alt mijloc de transport.

Zborul meu a fost anulat din cauza unei greve a personalului companiei aeriene. Ce drepturi am? Pot solicita compensații financiare?

Indiferent de circumstanțe, dacă zborul dumneavoastră a fost anulat, trebuie să aveți întotdeauna la dispoziție una din următoarele opțiuni: rambursarea costului biletului, redirecționare sau asigurarea zborului de întoarcere. De asemenea, aveți dreptul la asistență.

Ați putea solicita și despăgubiri (dacă ați fost informat cu mai puțin de 14 zile înainte de data programată a plecării). Totuși, compania nu trebuie să plătească despăgubiri dacă poate dovedi că anularea a fost cauzată de circumstanțe extraordinare.

O grevă organizată de personalul sindical al unui operator de transport aerian destinată să susțină cererile lucrătorilor nu constituie o „circumstanță extraordinară”. Prin urmare, greva internă nu exonerează compania aeriană de obligația sa de a plăti compensații în cazul anulării sau întârzierii prelungite a zborurilor. Cu toate acestea, grevele „externe” companiei aeriene, cum ar fi greva controlorilor de trafic aerian sau a personalului aeroportului, pot constitui o circumstanță extraordinară.

Dacă nu ați primit un răspuns satisfăcător din partea companiei aeriene, puteți contacta autoritatea națională competentă pentru a beneficia de asistență suplimentară.

Am cumpărat un bilet de avion de la compania aeriană X, dar până la urmă am călătorit cu compania Y. În cazul în care survine un incident cărei companii trebuie să îi transmit plângerea mea? Care dintre cele două este responsabilă?

Compania aeriană care operează zborul s-ar putea să nu fie cea care vă transportă efectiv la destinație. Totuși, dacă lucrurile nu merg așa cum trebuie, plângerile trebuie adresate companiei care operează zborul, deoarece ea este cea care răspunde.
În cazul partajării de coduri (zboruri vândute de companii aeriene diferite, dar operate de una singură), compania Y este cea responsabilă.
În cazul în care compania aeriană X care operează zborul închiriază o aeronavă cu tot cu echipaj de la compania Y („wet leasing”), compania X este cea responsabilă.

Ora de plecare a zborului meu a fost amânată de compania aeriană. Care sunt drepturile mele în calitate de pasager?

În conformitate cu normele UE, un zbor care a fost amânat cu cel puțin trei ore trebuie considerat anulat. Aveți aceleași drepturi ca în cazul anulării unui zbor.

Compania aeriană și-a schimbat ora de plecare, iar zborul meu pleacă acum mai devreme decât era prevăzut inițial. Ce pot face?

Un zbor care a fost devansat cu mai mult de o oră este considerat zbor anulat. Aveți aceleași drepturi ca în cazul anulării unui zbor.

Am rezervat un zbor către Veneția, dar compania aeriană și-a schimbat destinația și am aterizat la Bologna. A trebuit să ne organizăm singuri transportul către Veneția. Ce drepturi am?

În conformitate cu normele UE, un zbor deviat către un alt aeroport, care nu deservește același oraș sau regiune ca aeroportul pentru care s-a făcut rezervarea, trebuie tratat ca un zbor anulat. Prin aterizarea la Bologna în loc de Veneția, compania aeriană v-a anulat zborul către Veneția deoarece aeroportul din Bologna nu deservește același oraș sau regiune ca și aeroportul din Veneția. Aveți aceleași drepturi ca în cazul anulării unui zbor. În plus, puteți solicita rambursarea cheltuielilor pe care le-ați suportat pentru a ajunge în Veneția.
Dacă compania aeriană ar fi asigurat transportul dumneavoastră ulterior către Veneția, de exemplu cu autobuzul sau cu taxiul, zborul ar fi fost considerat întârziat.

Trebuia să plecăm de la Amsterdam, dar zborul pleacă acum de la Düsseldorf. Cum trebuie tratat acest aspect?

Situația în care un transportator decide să decoleze de pe un alt aeroport decât cel prevăzut inițial ar trebui tratată în același mod ca o modificare a aeroportului de destinație. Zborul este considerat anulat, cu excepția cazului în care compania aeriană prevede transferul pasagerilor de la aeroportul prevăzut inițial la noul aeroport de plecare.

Vezi aici regulamentul UE privind drepturile pasagerilor aerieni.

 

----------------------------------------------------------------------------------------

Dacă doriți să fiți notificați direct pe WhatsApp atunci când apare o știre importantă, puteți intra pe unul din grupurile de dedicate cititorilor fideli StiriDiaspora accesând următoarele linkuri:

-> https://chat.whatsapp.com/JJePx9Ood2XAgm8wytbimH 

-> https://chat.whatsapp.com/J6n4XX2nQLL0yuoailBGk6 

-> https://chat.whatsapp.com/Jb6xHKTjTdhIGOmUrCk0qy 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel