Vrânceanu, replică nimicitoare pentru Pippidi: N-are rost să vă povestesc iadul celor trei luni

StiriDiaspora Team |
Data publicării:
Vrânceanu
Vrânceanu

Monika Vrânceanu, o jurnalistă care a plecat în străinătate pentru o viață mai bună, i-a dat un răspuns politologului Pippidi după ce a jignit diaspora. 

”Nu-mi amintesc despre mine, cea care multă vreme nici n-a visat o viață altundeva decât în România, să-i fi disprețuit vreo clipă pe cei care plecau. Dar asta poate pentru că io nu-s vreo intelectuală cu pretenții și cu pereții capitonați cu diplome, doamnă.

Iar "pe vremea mea" plecau mulți, că-s parte din generația aia care, imediat după terminarea liceului, își lua lumea-n cap. Erau la modă Italia și Spania, mai ales. UK era mai greu de atins, dar nu imposibil. Și se pleca la risc, că era cu viză. Și oamenii plecau unii după/ la alții, că nici acum și nici atunci nu era chiar simplu să te trezești într-o dimineată și să zici "gata, azi plec". Se pleca mereu la frate, la soră, la văr, la un amic, la o rudă îndepărtată, fiecare cum putea. Sau se pleca "pe vas" și mulți au făcut cariere așa. Ah, că au plecat și mulți care "ne-au făcut de râs"? Normal, lumea e pestriță, ar trebui să știți asta, nu să vă dați ochii peste cap.

Când m-am "trezit" eu să plec, alții de vârsta mea aveau deja o istorie a emigrării în spate; plecaseră de foarte tineri și-și construiseră deja o viață, acolo unde-i îndreptaseră pașii.

Eu? Am rămas, pentru că așa mi se păruse firesc. M-am dus mai departe la școală, am început două facultăți și am terminat-o pe una; am lucrat, m-am căsătorit, am divorțat, am iubit și m-am căsătorit iar, adică am trăit, cum s-ar zice. Între timp, am plecat și-n State, avertizată că acolo voi face o muncă "sub nivelul" meu. Am revenit în țară doar pentru ca tot oamenii care-mi ziseseră că plec ca să mă umilesc, să-mi spună apoi că vai, proasta ai fost că n-ai rămas. Am revenit pentru că aveam încă speranță și pentru că n-aveam copii, poate.

Și am muncit în State, doamnă: am făcut curat, am fost și bonă, chiar de plecasem de la "marele statut" de ziaristă. Nu mi-au picat mâinile și, culmea, nici n-am furat, nici nu am vorbit aiurea, nici n-am făcut de râs România. Ba mai mult, celor pentru care am lucrat le-a părut chiar rău, când am plecat.

Apoi, când am decis să plec definitiv, aveam deja un copil. Nu muream de foame, dar nici vreo privilegiata nu eram. Desigur, aveam "un statut", dar nu vreo perspectivă reală- pentru că, vedeți, România nu e doar București sau Cluj sau Timișoara ori Brașov. În plus, faptul că oarecum eram "în sistem" m-a făcut să înțeleg că personal nu voi putea niciodată să înghit toate mizeriile. Și am vrut să-i ofer copilului meu o viață normală- când spun asta nu mă refer la bani, doamnă. Pentru că nu m-am îmbogățit între timp, nici țoale de firme renumite n-am, nici Bmw sau Audi.

Dar poate că vă interesează să aflați că am plecat fără copil. Și că în vreme ce eu am plecat într-o țară, tatăl era în alta. Așa că am lăsat copilul la mama, doamnă. Și am plecat să lucrez în bucătăria unui restaurant, după aproape 15 ani de presă. Nu mă plâng și nici nu spun că e vina cuiva, a fost alegerea mea. Dar mă gândeam așa, că poate ar trebui să vă gândiți că iaca, nici n-am furat, nici n-am dat în cap și nici n-am plecat pentru că aveam două clase.

Dar poate că mai bine vă spun despre cum a stat copilul meu de 2,5 ani departe de mine, vreme de trei luni....? Despre cum ajunsesem să nu o mai sun pe fiică-mea, pentru că tot ce eram în stare era să pufnesc în plâns. Ori despre disperarea și carnea care durea ea însăși, sfâșietor, pentru că urma să nu o mai adorm în fiecare seară, să nu-i mai simt respirația, să nu o mai VĂD.

Sau despre zile lungi de muncă fizică, cu care nu eram deloc obișnuită și care se sfârșeau inevitabil cu mine prăvălindu-mă în lacrimi, într-o cămăruță la o mie de kilometri depărtare de copilul meu. Despre învățarea unei limbi și adaptarea din mers la o societate nouă, mereu cu imaginea ei în ochii minții.

Despre drumul în sine, la plecare, când mai bine de o mie de kilometri am strâns în brațe cămașa cu care dormise copila mea și despre lacrimile pe care mi le ștergeam cu ea sau despre cum îmi spuneam "încă mă pot întoarce", n-are rost să vă zic.

N-are rost să vă povestesc iadul celor trei luni, doamnă. Pentru că, dacă la cât ați citit și la cât ați învățat, nu ați putut reflecta mai profund înainte de a emite mizeriile alea, nu vă voi convinge eu și nici măcar pe gânduri nu vă voi pune.

Vă spun doar, doamnă: cu toate mizeriile pe care le-ați debitat, cu tot disprețul superior și cu toate "nuanțele", eu nu vă doresc experiența mea și a atâtor altor mame românce care de "curve" și "șmechere" au stat și unele mai stau departe de copiii lor. Despre munca lor, ce ar mai fi de zis? Știu, nu interesează pe nimeni, munca e pentru fraieri, nu pentru doamne și domni fini, plini de "nuanțe" și doxă de teorii.

Știți, am crezut mereu că salvarea va trebui să vină de la intelectuali. Istoria ne-nvață că nici n-ar avea cum altfel- ei ar trebui să fie motorul, ei ar trebui să aprindă scânteia. Acum, drept e: despre ce intelectuali vorbim? Că iaca, vedeți dumneavoastră, și intelectualitatea asta, construită în ani de studiu și muncă, nu prea te poate salva și modifica îndeajuns, dacă interiorul ți-e putred. Cărțile te ghidează și-ți deschid mintea, dar ele nu te pot face să iubești oamenii sau să încerci să-i înțelegi, dacă tu nu ai un fundament interior pe care să se așeze toate teoriile.

Acum, mă iertați. Mă duc să-mi sărut copiii- cei care nu mai aparțin unei țări pe care o doare exact nicăieri de cei pierduți în lumea largă.

Iar dimineață voi pleca la cursurile pe care le fac, cu mașina second-hand. Skoda, nu Bmw și nici Audi. Atât s-a putut, deh”, a scris Monika Vrânceanu pe Facebook.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel