Vom avea “paşapoarte de vaccinare” pentru calatoriile internaționale. OMS analizează problemele juridice

Nicoleta Baciu / 14 ian 2021, 15:27 Salveaza PDF Comentarii
avion_in_zbor
avion_in_zbor

În scurt timp, posibilitatea folosirii de certificate sau “paşapoarte de vaccinare” în călătoriile internaţionale va fi dezbătută de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS). Expertul departamentului de imunologie de la biroul european al instituţiei, Oleg Benesh, a afirmat într-o conferinţă de presă online pentru presa rusă că această temă “se află pe agenda Comitetului Internaţional pentru reglementări medicale şi sanitare”, transmite Agerpres.

“Odată cu apariţia vaccinurilor eficiente şi sigure împotriva coronavirusului, OMS studiază temele legate de vaccinarea călătorilor internaţionali. Am dori să amintim că folosirea unui certificat internaţional este o chestiune reglementată prin normele medicale şi sanitare”, a menţionat el. Expertul a afirmat că organismul internaţional analizează aspectele ştiinţifice, juridice şi etice ale acestei iniţiative.

Benesh a declarat că în prezent OMS acţionează pe trei direcţii principale: recomandarea de vaccinare pentru persoanele care intenţionează să călătorească, aprobarea de către ţări a unor restricţii sau cerinţe de vaccinare pentru persoanele care călătoresc şi schimbul de informaţii între ţări cu privire la procesul de vaccinare.

Rusia a fost una dintre ţările care au propus crearea de paşapoarte de vaccinare sau imunitate, iar Israelul va emite “paşapoarte verzi” persoanelor care s-au vaccinat, pentru a le înlesni circulaţia, scrie EFE. În decembrie 2020, şefa Consiliului Federaţiei Ruse (camera superioară a parlamentului rus), Valentina Matvienko, a criticat dur această practică, pe care a calificat-o drept “antiutopie” care va încuraja discriminarea între cetăţeni. Totuşi, preşedintele rus Vladimir Putin nu doar că a sprijinit emiterea de paşapoarte de vaccinare, ba chiar a cerut guvernului rus, la 4 ianuarie, să studieze posibilitatea prin care acest document poate căpăta valabilitate internaţională.

[citeste si]


Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy