Vladimir Putin a participat singur la slujba de Crăciun la Kremlin - VIDEO

vladimir-putin-a-participat-singur-la-slujba-de-craciun-la-kremlin---video
Vladimir Putin a participat singur la slujba de Crăciun la Kremlin - VIDEO
Preşedintele Vladimir Putin a participat sâmbătă la slujbă de Crăciun oficiată într-o catedrală din Kremlin în loc să se alăture credincioşilor, informează Reuters.

Agenţia rusă de presă RIA a informat că este pentru prima dată în ultimii ani când Putin sărbătoreşte Crăciunul la Moscova, mai degrabă decât în regiunea din jurul capitalei.



Televiziunea de stat a transmis două clipuri în direct cu preşedintele Putin în interiorul Catedralei Buna Vestire în timp ce preoţii oficiau la miezul nopţii Sfânta Liturghie. Purtând o haină albastră şi un pulover alb cu guler înalt, Vladimir Putin era singurul credincios participant la slujbă. A fost arătat în timp ce îşi făcea cruce de mai multe ori înainte ca reportajul televizat să fie întrerupt pentru a prezenta telespectatorilor slujba oficiată în Catedrala Hristos Mântuitorul din Moscova.

Şeful statului rus, care a sărbătorit Paştele anul trecut în catedrală împreună cu mii de credincioşi, a participat singur la liturghia de Crăciun şi anul trecut, însă la reşedinţa sa oficială Novo-Ogariovo din afara Moscovei. În 2021, Vladimir Putin a participat la o liturghie publică la Novgorod.

Biserica Ortodoxă Rusă sprijină războiul din Ucraina, aminteşte Reuters. Patriarhul Kirill I al Moscovei a cerut, joi, ambelor părţi implicate în războiul din Ucraina să respecte armistiţiul de Crăciun de 36 de ore anunţat de preşedintele Putin. 

Putin ordonă o încetare a focului în Ucraina cu ocazia Crăciunului ortodox pe stil vechi

Preşedintele rus Vladimir Putin a ordonat joi forţelor sale să aplice o încetare a focului în Ucraina în zilele de 6 şi 7 ianuarie, cu ocazia Crăciunului ortodox pe stil vechi, după un apel lansat în acest sens de către patriarhul rus Kirill, a indicat Kremlinul, citat de AFP.

„Ţinând cont de apelul sfinţiei sale patriarhul Kirill, ordon ministrului rus al apărării să introducă un regim de încetare a focului pe toată linia de contact între părţi în Ucraina, începând de la 12:00, 6 ianuarie din acest an, până la 24:00, în 7 ianuarie”, se menţionează în comunicatul Kremlinului.

Preşedintele rus a invitat forţele ucrainene să respecte acest armistiţiu cu scopul de a da posibilitatea ortodocşilor, confesiune majoritară în Ucraina ca şi în Rusia, „să asiste la slujbele din Ajunul Crăciunului, precum şi la cele din ziua Naşterii lui Iisus”.

Alte știri de interes
x close