Viorica Dăncilă, discurs în Parlament

Loredana Iriciuc |
Data actualizării: | Data publicării:

Premierul Viorica Dăncilă vorbește, în aceste momente, în Parlament și prezintă prioritățile Președinției României la Consiliul UE.

Viorica Dăncilă a anunţat, vinerea trecută, în debutul şedinţei de Guvern, că va prezenta în Parlament, pe 12 decembrie, programul României pentru perioada în care ţara noastră va deţine Preşedinţia Consiliul Uniunii Europene.

„Preluarea acestui rol este un eveniment extrem de important pe care nu trebuie să îl politizăm în niciun fel. Vor fi multiple provocări, însă trebuie să fim conştienţi că viitorul Europei înseamnă şi viitorul copiilor noştri. Este important să arătăm întregii Europe că România este o ţară demnă să conducă UE, o ţară demnă să contribuie decisiv la viitorul european din care face parte.

Eu cred în echililbru şi cooperare. Nu mai este loc de orgolii sau de interese politice sau de confruntări politice. Reiau apelul la pace, la consens. Avem un proiect naţional care impune acest lucru. Indiferent de opiniilor politice, vă rog să vă gândiţi la viitorul comun", a afirmat Viorica Dăncilă, în plenul reunit al Parlamentului, unde a prezentat forma finală a programului Preşedinţiei rotative pe care România o va prelua începând cu 1 ianuarie 2019.

Vă cer reţinerea de la limbaj sau mesaje politice ce ar putea afecta imaginea României. Doar uniţi vom fi mai puternici în demersurile noastre pentru ca românii să beneficieze de aceleaşi drepturi sau să se bucure de aceleaşi drepturi ca restul cetăţenişlor europeni. Vă rog dragi parlamentari să fiţi cetăţeni buni, să reprezentaţi cu mândrie România în Europa. În ceea ce priveşte Guvernul, vă asigur că am privit cu multă seriozitate acest moment istoric pentru ţara naostră. Ne-am pregătit temeinic, fiecare ministru are o agendă pentru perioada Preşedinţiei şi vă asigur că România nu va fi cu nimic mai prejos comparativ cu celelalte state membre.

Citește și PROTEST în Parlament, în timpul discursului lui Dăncilă. MESAJ pentru premier

Motto-ul Preşedinţiei Consiliului UE va fi Coeziunea ca valoare comună europeană. Toate acţiunile pe care le vom derula în următoarele şase luni va fi pentru susţinerea şi consolidarea acestui proces de coeziune pe care se sprijină întreaga Uniune Europeană. Trebuie să putem depăşi abordările de tipul statele membre vechi faţă de statele membre noi sau Est versus Vest. Există mai multe dimensiuni ale acestui concept esenţial de coeziune. Vorbim de coeziunea economică dintre statele membre care trebuie să urmărească diminuarea decalajelor economice. Reducerea decalajelor de dezvoltare înseamnă inclusiv creşterea puterii de cumpărare şi pieţe mai atractive pentru dezvoltarea în cadrul UE.

Nu mai trebuie să existe cetăţeni de rangul I şi cetăţeni de rangul II în UE. Trebuie să fie acces egal pentru toţi cetăţenii la resursele UE, astfel încât să consolidăm Uniunea şi viitorul Uniunii Europene. Vorbim şi de coeziune politică prin care înţeleg tratament egal şi standarde pentru toţi care aparţin acestor state membre. Respect îsneamnă aici tratament echitabil, participare reală la deciziile majore şi luarea în considerare a poziţiei exprimate de fiecare stat membru. Respectul nu trebuie să se regăsească doar în tratativele europene, ci şi în dialogul în cadrul statelor membre UE”, a declarat Dăncilă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel