Violeta Alexandru vrea să meargă în Italia şi Spania pentru a discuta cu românii despre condiţiile de muncă

gov.ro
gov.ro

Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, a declarat vineri că intenţionează să meargă în Italia şi Spania pentru a discuta cu românii din aceste ţări despre condiţiile de muncă şi calitatea vieţii lor şi, totodată, are în vedere schimbarea legislaţiei din România cu privire la activitatea Agenţiile de Plasare a Forţei de Muncă.

„Rămân implicată în discuţiile bilaterale pe care le am cu miniştrii din ţările în care avem comunităţi mari de români. Când se vor ridica restricţiile de acces pe piaţa muncii ale muncitorilor în Italia, îmi pregătesc o deplasare acolo pentru a discuta cu românii noştri. Urmează Spania. Toate aceste întâlniri îmi sunt utile pentru că, pe lângă rezultate concrete pentru calitatea vieţii lor acolo şi a condiţiilor de muncă, am în vedere schimbarea legislaţiei din România cu privire la activitatea Agenţiilor de Plasare a Forţei de Muncă. Este adevărat, 15% din totalul românilor noştri pleacă prin agenţii de plasare a forţei de muncă, dar acest lucru nu înseamnă că nu văd anumite măsuri necesare la nivelul acestor entităţi pe care le doresc responsabile şi în strânsă colaborare cu instituţiile în domeniu pentru a ne asigura că, înaintea plecării din ţară, românii sunt bine informaţi în legătură cu prevederile contractuale”, a menţionat Violeta Alexandru.

Ministrul Muncii a susţinut vineri declaraţii de presă privind condiţiile de muncă ale românilor în Germania. Inspectorul general de stat, Mihai Nicolae Ucă, a fost, în perioada 18 - 20 mai 2020, în vizită de lucru în Germania, alături de ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, pentru a verifica condiţiile de muncă ale cetăţenilor români care muncesc ca lucrători sezonieri în agricultură.

 

[citeste si]

Get it on App Store Get it on Google Play


  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

  TOP STIRI CELE MAI


Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

nxt.23
YesMy