Violeta Alexandru, în Germania. Ia la rând plantaţiile de sparanghel unde lucrează români

Andreea Cosma |
Data actualizării: | Data publicării:
Sursa foto: Facebook @Violeta Alexandru
Sursa foto: Facebook @Violeta Alexandru

Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, a început vizita de lucru în Germania, pe agendă figurând discuţii cu ministrul federal al Muncii şi Afacerilor Sociale, Hubertus Heil, şi cu ministrul federal al Alimentaţiei şi Agriculturii, Julia Klockner.

Potrivit unui comunicat al Ministerului Muncii, pe agendă mai sunt trecute vizite la ferme de sparanghel din landul Brandenburg, urmate de discuţii cu reprezentanţii Uniunii Fermierilor Germani.

În debutul vizitei de lucru, demnitarul român a avut deja o întrevedere cu şeful Proiectului Faire Mobilitat, Dominique John, şi cu Szabolcs Sepsin, consilier în cadrul aceluiaşi proiect.

Discuţiile au vizat principalele probleme cu care se confruntă cetăţenii români care lucrează pe teritoriul Germaniei, din punct de vedere al legislaţiei muncii şi al condiţiilor contractuale, dar şi sprijinul pe care centrele de consiliere ale acestei organizaţii îl acordă cetăţenilor români, prin reţeaua de consiliere a Fair Mobilitat.

Totodată, Violeta Alexandru a cerut informaţii privind contractele de muncă, perioada de preaviz, modalitatea de decontare a transportului dus-întors, asigurarea medicală, condiţiile de cazare, dar şi despre cele mai frecvente motive pentru care românii reclamă condiţiile de muncă.

"Tot în cursul acestei zile este programată şi întrevederea cu ministrul federal al Alimentaţiei şi Agriculturii, doamna Julia Klockner. Vizita de lucru în Germania se va încheia marţi seară", se mai precizează în comunicat. 

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel