Vești BUNE în criza șoferilor BLOCAȚI în Marea Britanie. Ambasada: "Nu mai există români blocați"

Liviu Ludovic / 26 dec 2020, 17:00 Salveaza PDF Comentarii

Ambasada României în Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord urmăreşte în continuare evoluţiile de la frontiera britanico-franceză şi este pregătită să acorde asistenţă consulară cetăţenilor români aflaţi în situaţii dificile, potrivit unui comunicat transmis AGERPRES.

Comunicatul prezintă informaţii actualizate despre condiţiile de circulaţie la frontiera dintre Regatul Unit şi Franţa.

Astfel, la punctul de trecere Folkestone - Eurotunnel se circulă fluent, iar călătorii care vin cu rezultatul testului COVID-19 se pot îmbarca în trenuri pentru a traversa English Channel spre Franţa. Nu mai există cetăţeni români blocaţi.

La Dover blocajul de tiruri din parcarea Aeroportului Manston a fost soluţionat şi toate camioanele aflate acolo au trecut în Franţa. Autorităţile britanice au anunţat efectuarea a 15.526 de teste, dintre care doar 36 au fost pozitive. Pe autostrada spre Dover coloana de camioane persistă, dar după efectuarea testelor pentru noul tip de coronavirus şoferii se pot deplasa spre punctul de îmbarcare în ferry pentru a-şi continua drumul către Franţa.

Autorităţile britanice menţin avertizarea cu privire la condiţiile dificile de deplasare ce implică timpi de aşteptare mari pentru camioanele care fac tranzitul rutier prin Portul Dover spre Calais (Franţa).

În acest context, Ambasada României în Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord pune la dispoziţia cetăţenilor români care se confruntă cu situaţii dificile cauzate de restricţiile de călătorie dinspre şi către Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord 5 linii telefonice:
+44 (0)773 871 6335
+44(0) 750 388 2992
+44 (0)753 560 434 2
+44 (0) 7951 858 445
+40 21.431.2059 - telefon pentru informaţii legate de pandemie.

De asemenea, cetăţenii români au la dispoziţie adresele de email: londra.asistenta@mae.ro; manchester.consul@mae.ro; edinburgh.infoconsul@mae.ro, mai informează comunicatul.

[citeste si]


Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy