Veronica Antal va fi beatificată, la Nisiporeşti (Neamţ)

StiriDiaspora Team |
Data publicării:

Veronica Antal (1935-1958), tânără româncă şi terţiară franciscană, al cărei martiriu pentru credinţă a fost recunoscut de Papa Francisc la 26 ianuarie, va fi beatificată pe 22 septembrie, la Nisiporeşti (Neamţ), localitatea sa natală.

Beatificarea va avea loc în cadrul unei Sfinte Liturghii pontificale oficiate în biserica romano-catolică Adormirea Maicii Domnului. Potrivit unui comunicat al Provinciei franciscane din România transmis vineri Agerpres, Sfânta Liturghie a beatificării va fi prezidată de trimisul Papei Francisc, cardinalul Angelo Amato, prefectul Congregaţiei pentru Cauzele Sfinţilor.

Slujba va avea loc în prezenţa episcopului de Iaşi, Petru Gherghel, a nunţiului apostolic în România şi Republica Moldova, Miguel Maury Buendia, a numeroşi episcopi, a ministrului general al Ordinului Fraţilor Minori Conventuali, pr. Marco Tasca, a reprezentanţilor şi membrilor Provinciei Sf. Iosif a Fraţilor Minori Conventuali din România, a numeroşi preoţi şi persoane consacrate şi a credincioşilor.

Astfel, Veronica Antal va fi înscrisă în calendarul bisericesc al Ordinului Fraţilor Minori Conventuali şi al Bisericii Catolice locale. Sărbătoarea ei religioasă va fi stabilită ulterior, ţinând cont de data de 24 august, ziua martiriului său, când a fost ucisă din ură faţă de credinţă la Hălăuceşti (Iaşi).

Primul laic român beatificat de Biserica catolică

Veronica Antal este prima femeie româncă, prima tânără româncă şi primul laic român ridicat la cinstea altarelor de Biserica Catolică. Este, totodată, al doilea membru al Ordinului Franciscan din România beatificat, după Fericitul Ieremia Valahul; al şaselea român ridicat la cinstea altarelor, după fratele capucin Ieremia Valahul, episcopul Szilard Ignac Bogdanffy, episcopul Janos Scheffler, monseniorul Vladimir Ghika şi episcopul Anton Durcovici; al treilea român înscris de Papa Francisc în rândul fericiţilor şi sfinţilor Bisericii Catolice.

Ucisă când se întorcea de la slujbă

Născută pe 7 decembrie 1935, la Nisiporeşti (Neamţ), Veronica Antal s-a înscris încă din adolescenţă în Ordinul Franciscan Secular (Terţiar), în acea perioadă istorică ordinele religioase catolice fiind interzise prin lege în România. În seara zilei de 24 august 1958, în timp ce se întorcea de la Sfânta Liturghie din parohia din Hălăuceşti, a fost atacată de un tânăr şi ucisă. Încă din primele momente ale morţii ei, credincioşii din localitatea natală şi din împrejurimi au considerat-o sfântă şi martiră, exemplul vieţii ei de credinţă răspândindu-se apoi în ţară şi peste hotare. Cauza ei de canonizare a fost deschisă în anul 2003 în Dieceza de Iaşi, documentaţia fiind coordonată de pr. Damian Gheorghe Pătraşcu, vice-postulator, în numele Provinciei Sf. Iosif a Fraţilor Minori Conventuali din România. Beatificarea este actul prin care Papa, în urma unor investigaţii începute în dieceză şi continuate la Congregaţia pentru Cauzele Sfinţilor, acordă unui creştin catolic decedat care a fost martirizat sau care a practicat toate virtuţile în chip eroic titlul de 'Fericit' şi permite să i se aducă un cult public de către un grup limitat de credincioşi, cum ar fi o ţară, o dieceză. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel