Vânzătoare româncă, amenințată cu pistolul de un client, care a refuzat să plătească două iaurturi

Nicoleta Baciu |
Data publicării:
Crăciun tragic în SUA: 14 adulți și un copil au fost împușcați mortal, iar alți 16 au fost răniți
Crăciun tragic în SUA: 14 adulți și un copil au fost împușcați mortal, iar alți 16 au fost răniți

Polițiștii au fost alertați, joi dimineața, că la un magazin de pe strada Jean Bart din cartierul Burdujeni al municipiului Suceava, un individ a amenințat vânzătoarea, care i-a cerut să plătească două iaurturi.

Individul a luat două iaurturi și a plecat fără să treacă pe la casă Vânzătoarea a ieșit după individ cerându-i banii. Acesta însă s-a întors în grabă și amenințător, spre magazin, cu un pistol în mână. A intrat în interior și a îndreptat pistolul spre femeie. La scenă a asistat, la fel de șocat, și un alt client aflat în magazin. Individul a plecat apoi din magazin fără a plăti cele două iaurturi.

Poliția a fost alertată prin 112, iar un echipaj de poliție ajuns la fața locului l-a depistat, în scurt timp, pe Nicolae Tănase, în vârstă de 30 de ani. Tânărul le-a indicat polițiștilor un tomberon în care aruncase pistolul. S-a constatat că este vorba doar de un pistol de jucărie. Asta nu face însă fapta minoră, având în vedere că acea femeie nu a avut de unde ști în acel moment că este vorba de un pistol de jucărie, scrie Monitorul de Suceava.

În aceeași zi, individul a revenit la magazin, unde a achitat cele două iaurturi. Se pare că din cauza unor probleme de ordin psihic, respectivul nu a fost reținut 24 de ore și propus apoi pentru arestare preventivă. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel