Ursula von der Leyen este din nou la Kiev. Discuții cu Zelenski despre ''calea europeană'' a Ucrainei

Nicoleta Nicolau / 11 iun, 12:56

Ursula von der Leyen s-a întors sâmbătă la Kiev pentru o întâlnire cu președintele Volodimir Zelenski.

Președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, s-a întors sâmbătă la Kiev pentru o întâlnire cu președintele Volodimir Zelenski și a declarat că vor discuta despre reconstrucția Ucrainei și despre progresele înregistrate în vederea aderării la Uniunea Europeană.

"Împreună cu președintele Zelenski voi face un bilanț al muncii comune necesare pentru reconstrucție și al progreselor făcute de Ucraina pe calea sa europeană", a declarat ea într-o postare pe Twitter.

Aceasta este a doua vizită a Ursulei von der Leyen în Ucraina de la începutul invaziei ruse, potrivit Mediafax.

Ursula von der Leyen, după prima vizită în Ucraina: Forţele ruseşti par să fi comis crime de război

 

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat la prima vizit în Ucriana, din urmă cu două luni, că forțele rusești par să fi comis crime de război prin faptul că au vizat civili în Ucraina, însă avocații sunt cei care trebuie să investigheze presupusele incidente.

Plecând din Ucraina după o vizită, aceasta a declarat că a văzut cu ochii ei, vineri, distrugerile din orașul Bucea, în apropiere de Kiev, relatează Reuters.

O echipă de criminaliști a început vineri să exhumeze o groapă comună în care se aflau cadavrele unor civili despre care oficialii locali spun că au fost uciși în timp ce rușii ocupau orașul.

„Instinctul meu spune: dacă nu este o crimă de război, ce este o crimă de război? Dar eu sunt medic de formație și avocații trebuie să investigheze cu atenție", a declarat von der Leyen reporterilor la bordul unui tren care părăsea Ucraina sâmbătă.

Ursula von der Leyen și Josep Borrell, vizită cu trenul în Ucraina

 

 

„Am văzut fotografiile, mi le-a arătat (premierul ucrainean) Denis Shmihal: ucigând oameni în timp ce trec pe lângă ei. Am putut vedea, de asemenea, cu ochii noștri, că distrugerile din oraș vizează viețile civililor. Clădirile rezidențiale nu sunt o țintă militară", a spus ea, referindu-se la Bucea.

Moscova a respins acuzațiile Ucrainei și ale națiunilor occidentale de crime de război și a negat că a vizat civili în ceea ce Kremlinul numește o "operațiune militară specială" pentru demilitarizarea și "denazificarea" vecinului său.

Kremlinul a declarat marți că acuzațiile potrivit cărora forțele rusești ar fi executat civili la Bucarest sunt un "fals monstruos" care vizează denigrarea armatei ruse.

Vineri, în aceeași zi în care von der Leyen și Josep Borrell, șeful diplomației UE, au vizitat Kievul și împrejurimile sale, Ucraina și aliații săi au acuzat Rusia de un atac cu rachete care a ucis cel puțin 52 de persoane în gara Kramatorsk din estul Ucrainei.

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, și şeful diplomaţiei UE, Josep Borrell, au plecat, vineri dimineaţă cu trenul din Polonia spre Kiev, capitala Ucrainei, unde se vor întâlni cu preşedintele Volodimir Zelenski.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News


Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.1.0