Urme catastrofale ale incendiilor în toată Europa, deși valul de căldură începe să se stingă

Nicoleta Nicolau |
Data publicării:

Valul de caniculă care a pedepsit Europa în ultima vreme dă semne de epuizare, deşi lasă în urmă semnele catastrofale ale incendiilor forestiere care au pârjolit câteva sute de mii de hectare pe Bătrânul Continent, potrivit Efe, titrează Rador.

Cea mai afectată este Spania, unde valul de caniculă s-a încheiat la începutul săptămânii, dar guvernul a recunoscut existenţa a 70.000 de hectare arse doar până pe 10 iulie, deşi estimările organizaţiei europene EFFIS, pe baza imaginilor de la sateliţii Copernicus, afirmă că numai în ultimele 24 de ore au mai ars încă 10.000 de hectare.

Acelaşi sistem calculează că, în ultimele şase luni şi jumătate, în Spania au ars peste 193.000 de hectare de pădure, ceea ce depăşeşte cifra record de până acum, din 2012, şi plasează ţara în fruntea unui trist clasament: cel al ţărilor europene cele mai afectate de incendii în acest an, care includ şi România - cu aproape 150.000 de hectare, Portugalia - cu aproape 47.000, Franţa - cu aproape 40.000, Croaţia - cu aproape 31.000 şi Italia - cu peste 25.000.

În Franţa, alerta de caniculă s-a încheiat în ultimele ore cu o scădere a temperaturilor de circa zece grade, deşi avertizarea portocalie rămâne în sud-estul ţării, în special în regiunea Provence Alpes Cote d'Azur, cu maxime peste 35 de grade. Continuă incendii precum cele două active şi nestabilizate de zile întregi de la sud de Bordeaux, care au distrus deja 20.600 de hectare, deşi progresează mai lent, iar în ultimele ore nu a mai fost necesar să se procedeze la mai multe evacuări.

Urme catastrofale ale incendiilor în toată Europa, deși valul de căldură începe să se stingă

 

Scad temperaturile în Regatul Unit - În Marea Britanie, în ciuda alarmei generate de faptul că alerta roşie pentru temperaturi ridicate a fost decretată pentru prima dată şi în ciuda faptului că ieri termometrele au înregistrat peste 40 de grade, valul de căldură a început să se domolească odată cu scăderea temperaturilor. Lipsa precipitaţiilor şi mediul uscat au dus şi la mai multe incendii forestiere, în care până la 16 pompieri au fost răniţi de flăcări. Cel mai grav incendiu a fost cel de la est de Londra, în oraşul Wennington, unde au ars mai multe case, grajduri şi vehicule, dar şi cele din mai multe puncte din judeţele Leicestershire, Hertfordshire, Suffolk, Norfolk, Lincolnshire şi Yorkshire.

În Germania, căldura a ajuns miercuri la Berlin, cu maxime de până la 40 de grade, după ce Duisburg, în Renania de Nord-Westfalia, a înregistrat ieri 30,5% şi a stabilit un nou nivel maxim anual, deşi nu absolut. Deşi autorităţile germane continuă să facă apel la prudenţă, situaţia s-a îmbunătăţit şi în vestul ţării, odată cu sosirea unui front ploios.

În Grecia, mai mult decât căldura, problema este vântul, cu rafale de până la 100 de kilometri pe oră, care au provocat un incendiu deja controlat în nordul Atenei, unde flăcările au distrus o duzină de case, au rănit în jur de treizeci de persoane şi au forţat evacuarea mai multor sate, iar un altul, la vestul capitalei, a devorat mai multe case şi ameninţă oraşul Alepojori, care fusese deja distrus anul trecut de flăcări.

Urgenţă maximă în nouă oraşe din Italia - Mai gravă este situaţia în Italia, unde cele mai ridicate temperaturi de miercuri continuă să fie concentrate în centru şi nord, cu vârfuri de până la 40 de grade, nouă oraşe fiind la nivelul maxim de urgenţă, printre care Roma, Bologna, Florenţa, Genova şi Torino, deşi este de aşteptat ca vineri numărul oraşelor afectate să ajungă la 16. Prognozele meteorologilor italieni avertizează că termometrele vor continua să înregistreze până la 42 de grade dimineaţa şi până la 27 noaptea pentru încă câteva zile, poate chiar până la sfârşitul lunii. Această căldură sufocantă, adăugată la cea mai gravă secetă din ultimele decenii, a făcut ca, în ultimele ore, echipele de pompieri să fi avut de-a face cu cel puţin cincisprezece incendii mari, în special în regiunea Campania.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

19 apr 2024, 22:40 in Știri
Accident de metrou la Viena 
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel