Uniunea Europeană şi Marea Britanie, negocieri maraton asupra relaţiei lor post-Brexit

Nicoleta Baciu |
Data publicării:

Marea Britanie şi Uniunea Europeană afişează un optimism prudent în contextul în care încep luni cinci săptămâni de negocieri intense, care au ca scop obţinerea de progrese în legătură cu relaţia post-Brexit şi evitarea unui 'no deal' catastrofal la sfârşitul anului, comentează AFP.

Negocierile debutează printr-o întâlnire fizică de cinci zile la Bruxelles, prima de după luna martie. Ele vor continua în fiecare săptămână, alternativ la Londra şi la Bruxelles, până la finalul lunii iulie. Intensificarea discuţiilor, de comun acord între Londra şi Bruxelles, ar urma să le permită să le confere un "nou elan", după patru cicluri de negocieri afectate de coronavirus şi fără progrese majore.

Premierul britanic Boris Johnson vrea să se ajungă din iulie la un posibil compromis. "Cu cât vom ajunge mai repede la un acord, cu atât va fi mai bine. Nu există niciun motiv pentru care liniile mari ale unui acord politic să nu poată fi definitivate în cursul verii", a insistat un oficial britanic. Această perspectivă a fost totuşi respinsă politicos de statele UE, concentrate pentru moment asupra planului lor de relansare post-coronavirus şi care consideră luna octombrie ca fiind "momentul adevărului" în privinţa Brexit-ului.


Regatul Unit, care a părăsit UE la 31 ianuarie, continuă să aplice regulile europene până la 31 decembrie. Dacă nu va fi niciun acord negociat până atunci, doar regulile Organizaţiei Mondiale a Comerţului (OMC), cu taxele lor vamale ridicate şi controalele vamale extinse, se vor aplica relaţiilor comerciale între aceşti parteneri. Asta ar slăbi economii deja lovite puternic de pandemia de coronavirus. Discuţiile au început luni dimineaţă între cei doi negociatori şi vor continua toată săptămâna prin şedinţe scurte, în comisie restrânsă, pe cele mai sensibile subiecte. La negocieri "vor participa câteva zeci de persoane, la un nivel mai politic decât până acum, pentru arbitraj şi pentru a se defini astfel zone de aterizare", a subliniat o sursă apropiată de discuţii.

 

"Relaţiile noastre vor pierde în intensitate"


Printre punctele de dezacord majore figurează chestiunea garanţiilor de concurenţă echitabilă cerute de UE în materie fiscală, socială şi ecologică, pentru a se evita apariţia unei economii nereglementate în vecinătatea sa. "Dacă Marea Britanie nu vrea reglementări comparabile cu cele din Europa în materie de mediu, de piaţa muncii sau de norme sociale, relaţiile noastre vor pierde în intensitate", a avertizat sâmbătă cancelarul german Angela Merkel, într-un interviu pentru cotidienele din reţeaua Europa, printre care şi Le Monde. Şi va trebui ca Londra "să îşi asume consecinţele", a adăugat ea.

De asemenea, negociatorii vor discuta în această săptămână despre locul Curţii de Justiţie a UE în viitorul acord, despre accesul la apele britanice pentru pescarii europeni, precum şi despre forma acordului: ori un text de mare amploare, care să acopere toate domeniile relaţiei, cum vrea UE, ori o simplă înţelegere comercială însoţită de mici acorduri sectoriale, cum cere Marea Britanie, scrie Agerpres. 

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel