Ungaria. Un român, pasager într-un tren internațional, arestat, după ce furat mai multe telefoane mobile

Nicoleta Baciu |
Data publicării:
Noi detalii despre româncele ucise în Sicilia: Un conațional a fost arestat
Noi detalii despre româncele ucise în Sicilia: Un conațional a fost arestat

Magistrații Parchetului Karcag au cerut arestarea unui român, de 40 de ani, care a sustras telefoanele mobile ale călătorilor adormiți dintr-un tren internațional.

Potrivit datelor poliției, în dimineața zilei de 7 decembrie, în trenul internațional care plecase din Budapesta, urmând să ajungă în România, un român a sustras două telefoane mobile, în valoare totală de 700.000 HUF.

Telefoanele mobile erau pe o măsuță a compartimentului, iar proprietarii, un frate și o soră, dormeau. Românul a ascuns telefoanele într-un rucsac și a părăsit compartimentul, a explicat purtătorul de cuvânt de la Parchetul Județean Jász-Nagykun-Szolnok.

La sesizarea furtului, fratele și sora au cerut ajutorul controlorului, care îl observase anterior pe român. Controlorul a anunțat polițiștii despre furt. Prin urmare, când trenul a ajuns în gara din Kisújszállás, românul a fost arestat, relatează szoljon.hu.

Polițiștii l-au percheziționat pe român și au găsit în rucsac telefoanele mobile furate, care au fost returnate proprietarilor. Potrivit cererii procurorului, pe baza datelor disponibile, inculpatul a fost arestat.  Bărbatul nu are un loc de reședință permanent, un loc de muncă sau un venit regulat. În plus, acesta nu ar locui la domiciliul social. Ținând cont de aceste circumstanțe, dar și de mărimea pedepsei care poate fi aplicată, procurorii au presupus că, dacă românul va fi eliberat, aceste ar fugi.

 Prin urmare, pe data de decembrie, judecătorul de instrucție a dispus arestarea românului  în baza demersului procuraturii. Avocatul românului nu a fost prezent la ședință, așa că decizia nu este încă definitivă.

 

Vezi si:

 

Cetăţeni români, condamnaţi în Ungaria pentru furt de televizoare. Prejudiciu de zeci de mii de euro

 

Judecătoria din Lenti a condamnat la mai mulţi ani de închisoare şi la expulzare cinci bărbaţi, cetăţeni români, care anul trecut au jefuit un camion care transporta televizoare smart, a informat, joi, Judit Bartalné Mentes, purtător de cuvânt al Tribunalului din Zalaegerszeg.

Judit Bartalné Mentes a precizat că cei cinci inculpaţi români, la comanda unor persoane necunoscute, au furat încărcătura unui camion care transporta televizoare, de la fabrica Samsung din Slovacia, în Italia.

Aceştia au urmărit cu o maşină şi un camion cu numere de Polonia pe care au amplasat un emiţător GPS. În localitatea Lenti, camionul a oprit pentru un popas, iar inculpaţii, după miezul nopţii, au rupt sigiliul de pe remorcă şi au furat cele 121 de televizoare din încărcătură.

Marfa, în valoare de aproximativ 45.000 de euro, a fost ascunsă în garajul unei case din Budapesta. Maşinile utilizate pentru furt au fost identificate de poliţie, iar două zile mai târziu inculpaţii au fost reţinuţi la un popas de pe autostrada M7, în judeţul Zala. Autorităţile au recuperat 120 de televizoare, iar preţul televizorului lipsă a fost rambursat de compania de asigurări.

Tribunalul din Lenti i-a găsit pe inculpaţi vinovaţi de furt şi complicitate la furt, iar aceştia au pledat vinovaţi. Primul inculpat a fost condamnat la 3 ani şi 3 luni de închisoare, al doilea inculpat la 3 ani şi 6 luni, al treilea inculpat la 2 ani de închisoare, iar ceilalţi doi complici la câte 3 ani de închisoare. Primul şi al doilea inculpat au fost expulzaţi din Ungaria pentru o perioadă de 4 ani, iar cei trei complici, pentru o perioadă de 3 ani. Sentinţele nu sunt definitive, deoarece inculpaţii au făcut recurs pentru reducerea pedepselor, potrivit MTI, titrează Rador.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel